Politică

Cristian Diaconescu: Nu va fi război în România. Ţara noastră are are „linii roșii” peste care nu se poate trece

Gabriela Bunghez

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu afirmă că în România nu va fi război, susţinând că ”alerta” la nivelul partenerilor externi ai României pentru a nu fi război în spaţiul euro-atlantic este una de foarte înalt nivel.

Cristian Diaconescu: Nu va fi război în România

”Nu va fi război în România şi dau acest răspuns pentru faptul că, din câte cunosc şi aşa cum România astăzi, prin reprezentanţii săi, este implicată în politica de securitate şi în politica externă, alerta în ceea ce priveşte partenerii noştri pentru a nu fi război în spaţiul euro-atlantic este una de foarte înalt nivel”, a declarat Cristian Diaconescu, joi seară, la Antena3, potrivit News.ro.

Fostul diplomat a explicat că, din perspectiva Moscovei, „extinderea NATO și a UE reprezintă un risc, o amenințare la adresa Federației”.

Diaconescu a susţinut că este imposibil ca Moscova să nu înţeleagă faptul că ”are o forţă în faţă – NATO şi Uniunea Europeană – care rămânând solidare pe aceste aspecte pot da un răspuns extrem de categoric”.

NATO

El a amintit că statele membre ale NATO şi ale Uniunii Europene şi instituţiile acestora sunt de acord asupra faptului că este nevoie de pace.
”Organizaţiile puternice, NATO şi Uniunea Europeană, prin statele şi instituţiile decidente, sunt absolut aliniate pe o singură atitudine. Cum vom concretiza vom vedea, depinde, evident, şi de Moscova”, a adăugat Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu: Anumite compromisuri legate de România nu vor putea fi făcute

El a subliniat că „la nivel de România, Polonia, statele Baltice, vom avea linii roșii” și că „anumite compromisuri legate de România nu vor putea fi făcute”, potrivit Mediafax.

„Liniile roșii țin de platforma continentală, zona exclusivă Marea Neagră. Neptun DEEP sperăm să fie operațională”, a precizat fostul ministru.

Foto principala: News.ro