Cristian Anton, directorul ARR şi şi fostul şef de cabinet al lui Grindeanu, a fost reținut pentru 24 de ore, de procurorii DNA, în urma perchezițiilor făcute marți, 31 martie. Faptele suspectate a fi săvârșite la ARR, sunt trafic de influență, cumpărare de influență, dare de mită și grup infracțional organizat, potrivit Mediafax.
Cristian Anton, şeful ARR, reţinut
Anton va fi înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Un total de aproape 500.000 de euro cash au fost găsiţi de procurorii DNA în timpul celor 23 de percheziţii care îl vizează pe şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton. Banii cash erau depozitaţi nu numai în cutii pentru pantofi, ci şi într-o valiză, la un loc de parcare sau păstraţi pe mobila de bucătărie.
Cazul este instrumentat de DNA Cluj.
Ce spune Grindeanu despre anchetarea lui Cristian Anton
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, întrebat la Braşov, despre anchetarea lui Cristian Anton, care a fost şeful său de cabinet a spus:
„Am văzut şi eu această ştire în această dimineaţă. Cine nu respectă legea să plătească. Nu ştiu amănunte. Îmi doresc pentru el, personal, să fie nevinovat, dar vă repet: dacă cineva greşeşte, nu contează că a fost şef de cabinet sau ministru. Cine nu respectă legea – plăteşte”.
DNA, 23 de percheziţii. 12 persoane vizate
DNA informează oficial că derulează percheziţii în 23 de locaţii din mun. Bucureşti şi judeţele Bacău, Dolj, Timiş şi Vâlcea, respectiv la sediul unei instituţii publice, la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2025 – prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv de constituire a unui grup infracţional organizat.
În cursul zilei de 31 martie 2026, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 23 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti, respectiv a judeţelor Bacău, Dolj, Timiş şi Vâlcea, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.
Activităţile se desfăşoară cu sprijinul DNA Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Bacău, Craiova, Piteşti şi Timişoara, precum şi a Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.
Conform unor surse judiciare, ancheta ar viza 12 persoane acuzate de dare şi luare de mită, trafic de influenţă şi divulgare de informaţii confidenţiale, între acestea fiind şi şeful Autorităţii Rutiere Române, Cristian Anton, fost şef de cabinet al liderului PSD Sorin Grindeanu, la Ministerul Transporturilor.
Aceleaşi surse precizează că suspecţii ar fi luat mită între 600 şi 1.500 de euro pentru a facilita şoferilor profesionişti care se ocupă cu transportul de marfă obţinerea atestatelor necesare prin încălcarea legislaţiei în vigoare.
Foto principala: Inquam Photos/ Octav Ganea


