
Polițiștii brașoveni au anunțat că o femeie de 37 de ani, din Săcele, a fost omorâtă în bătaie. Oamenii legii spun că au deja doi suspecți.
Comisar şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că agresorul femeii şi sora acestuia au fost reţinuţi, pentru omor şi lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv pentru lipsire de libertate.
Sora agresorului, de 25 de ani, a fost ulterior eliberată după ce a consimţit să colaboreze cu organele de poliţie pentru aflarea adevărului în acest caz, iar bărbatul va fi prezentat, astăzi, Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.
Iniţial, poliţiştii au fost trimişi pe o pistă greşită după ce femeia a declarat, de pe patul de spital, că a fost răpită din parcarea unui hypermarket din Braşov, apoi bătută şi tâlhărită de bani şi telefonul mobil, apoi transportată înapoi în parcare şi abandonată. Povestea ei a fost susţinută şi de concubinul acesteia şi sora lui. Cercetările, inclusiv imaginile video de la camerele de supraveghere din parcare, au relevat însă adevărul.
Victima a fost dusă, mai întâi, în pădurea de la Bunloc, de lângă Braşov şi bătută crunt cu pumnii, picioarele, dar şi cu un cablu electric.
După două zile de la incident, starea femeii s-a agravat foarte tare. Femeia se simţea din ce în ce mai rău, iar marţi a fost operată de urgenţă, însă a murit la spital, din cauza unor complicaţii provocate de leziunile interne pe care le-a suferit.