Taxele notariale pentru tranzacții imobiliare (și nu numai) cresc din 2024, conform analizei unei platforme imobiliare. Vă prezentăm tarifele actuale, publicate în Monitorul oficial. Tarifele onorariilor minimale pentru serviciile notarilor publici nu au fost actualizate de 13 ani.
Menționăm că, în cazul unei tranzacții imobiliare, notarii au o grilă minimă sub care nu pot factura.
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 26 ianuarie 2024 au fost publicate Normele privind tarifele de onorarii minimale pentru serviciile prestate de notarii publici, din 19.01.2024.
Conform platformei Juridice.ro, actul normativ majorează tarifele notariale pentru a reflecta inflația și creșterea salariilor, justificând acest lucru prin necesitatea de a acoperi costurile crescânde ale birourilor notariale și a asigura o salarizare corespunzătoare pentru personalul calificat.
Principalul argument pentru modificarea acestora este faptul că tarifele onorariilor minimale pentru serviciile notarilor publici nu au fost actualizate de 13 ani.
Acestea au intrat în vigoare din 26 ianuarie 2024
Tarifele minime pe care le plăteai notarului pentru o tranzacție imobiliară până în 26.01.2024, data la care Ordinul a fost publicat in Monitorul Oficial:
“Pentru acte translative ale dreptului de proprietate și de constituire a altor drepturi reale care au ca obiect bunuri imobile
- a) până la 15.000 lei – 2,2%, dar nu mai puțin de 150 lei
- b) de la 15.001 lei la 30.000 lei – 330 lei + 1,6% pentru suma care depășește 15.001 lei
- c) de la 30.001 lei la 60.000 lei – 580 lei + 1,3% pentru suma care depășește 30.001 lei
- d) de la 60.001 lei la 300.000 lei – 970 lei + 0,9% pentru suma care depășește 60.001 lei
- e) de la 300.001 lei la 600.000 lei – 3.130 lei + 0,65% pentru suma care depășește 300.001 lei
- f) peste 600.001 lei – 5.080 lei + 0,44% pentru suma care depășește 600.001 lei” (Sursa: greenangels.ro)
Detalii aici.
Sursa: economedia.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!