Cultura

Costel Mihai: Festivalul de Teatru a avut un impact deosebit în viaţa culturală a Braşovului

Sebastian Dan

Teatrul Sică Alexandrescu (Foto: Andrei Paul)
Teatrul Sică Alexandrescu (Foto: Andrei Paul)

Din punct de vedere al acțiunilor culturale importante la nivelul municipiului Brașov, Primăria a început să lucreze la ediția 2018 a Festivalului Internațional de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc la începutul lunii noiembrie.

Pentru ediția din acest an, se va pune la dispoziție un buget suplimentat, ajungând la 500 de mii de lei, față de 420 de mii de lei, la ediția de anul trecut, iar suma necesară pentru acest festival va fi inclusă direct în bugetul Teatrului Sică Alexandrescu.

Viceprimarul Mihai Costel a vorbit despre necesitatea organizării din timp a acestui eveniment ținând cont de faptul că începand cu ediția din 2017 acesta a îmbrăcat un caracter internațional astfel impunându-se un protocol organizatoric aparte față de unul național. Acesta a mai menționat faptul că în principu nu vor mai fi modificări în ceea ce privește regulamentul și se va păstra formatul parițal de patru trupe internaționale și patru naționale.

„Anul acesta am aprobat bugetul festivalului odată cu aprobarea bugetului municipiului Brașov, ținând seama că vorbim despre un festival internațional care trebuie organizat din timp și care necesită resursă materială pentru a întreprinde anumite acțiuni în acest sens. Pentru organizarea acestui eveniment am decis să alocăm 500.000 de lei, față de anul trecut când bugetul total a fost de 425.000 de lei, decizie motivată de premisele create anul trecut în care festivalul a reuşit să creeze un impact semnificativ în viața culturala a Brașovului”, a declarat viceprimarul Mihai Costel.

În privința detaliilor organizatorice viceprimarul a precizat faptul că s-au transmis deja invitații unor instituții de teatru, iar pe parcursul festivalului, care va avea loc la începutul lunii noiembrie, vor fi prezentate 10 spectacole, 8 în cadrul concursului și doua în afara lui. În ultimele doua spectacole se vor înscrie un spectacol ce aparține Teatrului Sică Alexandrecu și câstigătorul din anul anterior care va fi spectacolul de gala.

Organizatorii evenimentului își doresc să definitiveze programul cât mai repede pentru a putea începe promovarea evenimentului în plan național și internațional cât și punerea în vânzare a biletelor.

Acesta a precizat că programul va fi definitivat lunile viitoare, iar biletele vor fi puse în vânzare chiar după încheierea stagiunii.