Sport

Volei feminin: Corona Brașov a fost eliminată din semifinalele Diviziei A1

Marian Stoica

CSM Volei Alba-Blaj s-a calificat în finala Diviziei A1 la volei feminin, joi, după ce a trecut de CSM Corona Braşov cu scorul de 3-0 (25-15, 25-22, 25-18), în deplasare, în al doilea meci al semifinalei.

Vicecampioana, care a câştigat primul meci al semifinalei cu 3-1, pe teren propriu, a fost condusă la victorie în meciul de joi de jucătoarea franceză de origine română Amelie Rotar (22 de puncte). Elizaveta Ruban a contribuit la succes cu 12 puncte.

De la Corona Brașov s-au remarcat Shayla Taylor Hoeft (12 puncte), Simina Străchinescu (11) şi Adriana Matei (10).

Corona Brașov va juca pentru medaliile de bronz.

Semifinalele se desfăşoară după sistemul cel mai bun din trei partide.

În cealaltă semifinală, campioana CSO Voluntari 2005 va juca sâmbătă pe teren propriu cu CS Dinamo Bucureşti (15:00). Dinamo s-a impus cu 3-2 în primul meci.

AGERPRES 

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !