Sanatate

Copiii și crizele de astm

NewsBv

Mă simt datoare să scriu despre astm. Căci știu cât de greu le este părinților copiilor astmatici. Mai ales în perioadele de exacerbare a crizelor de astm, primăvară și toamna. Primăvara aduce cu ea polenul florilor. Care alături de acarieni și de infecțiile virale sunt unii dintre cei mai mari declanșatori ai crizelor de astm.

Astmul afectează atât căile respiratorii mici, dar și pe cele mari. Afectează arborele respirator într-o succesiune complexă. Care cuprindă pe de o parte inflamația, iar pe de alta remodelarea structurală a acestuia. Proces care pare să înceapă în timpul vieții intrauterine. Boala în sine, evoluează mai apoi postnatal într-o strânsă legătură cu existența alergenilor. Astmul cunoaște perioade de liniște și de exacerbare.

Din punctul de vedere al elementelor clinice, avem mereu wheezing-ul (șuierat) asemănat cu torsul unei pisici. Expirul prelungit, dispneea cu sete de aer, tusea care cunoaște exacerbări dar și perioade de liniște; precum și modificarea valorilor probelor respiratorii. Originea și mai ales severitatea astmului este strâns legată de moștenirea noastră genetică precum și de influența factorilor de mediu.

Aproape toate cazurile de astm încep în copilărie și sunt determinate de factori alergici

La nivel mondial, la data la care scriu aceste rânduri sunt peste 300 de milioane de bolnavi de astm. Țările cu un nivel de trai scăzut au un număr de sub 1% de cazuri de astm. În vreme ce țările puternice financiar au o prevalență a afecțiunii care depășește 10%. Cu toate acestea, începând cu anii 1970 am asistat la o creștere a numărului de cazuri de astm. Fapt datorat cel mai probabil unor modificări ale comportamentului, inclusiv ale dietei din perioada de sarcină.

Dietele au devenit mai sărace în acid folic, vitamina D și subclase de acizi grași. Au roluri importante în protecția și dezvoltarea microbiotei respiratorii.

În ceea ce îi privește pe copii, mecanismele declanșării astmului sunt intricate cu cele ale dezvoltării microbiotei intestinale; respiratorii dar și cu numeroasele infecții respiratorii alături de dezvoltarea imunității celulare și umorale.

Adeseori sunt întrebată când se vindecă? Cred că cel mai corect răspuns este acela că astmul este o boală care se întinde pe o perioadă îndelungată a vieții. Care cunoaște exacerbări și remisiuni, dar care mereu, dar mereu ne poate oferi surprize. Tratamentul astmului este personalizat mai ales la copii, fiecare copil fiind unic și răspunsul la tratament este particular.

Poate că în timp vom înțelege cu adevărat boala numită astm și o vom vindeca.

Vă doresc o săptămână plină de sănătate.

  • Conf. Dr. Oana Falup
  • medic sef Pediatrie 1,spitalul Clinic pentru Copii Brașov