Eveniment

Controale ale polițiștilor brașoveni: Tânără de 18 ani, fără permis, „făcea ture” cu mașina prin parcarea din Poiana Brașov! Un șofer beat din Crizbav riscă să ajungă după gratii!

Marian Stoica

Polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

În fapt, la data de 04 octombrie 2022, în jurul orei 21.00, polițiștii au procedat la oprirea unei conducătoare auto, respectiv o tânără, în vârstă de 18 ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul într-o parcare situată în Stațiunea Poiana Brașov, din județul Brașov.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, polițiștii au constatat faptul că tânăra nu deține permis de conducere.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

La data de 04 octombrie 2022, în jurul orei 16.55, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 34 ani, din județul Covasna, care conducea un autovehicul pe raza localității Crizbav, din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,93 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Poliţiştii brașoveni acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest şi drugtest) pentru prevenirea accidentelor rutiere, depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, care conduc autovehicule fără a deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive.

Atragem atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, consumul acestora scăzând capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi, scăzând concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.

Reamintim: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana, aflată sub influența unor substanțe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.”

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 335 din Codul Penal: “(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”.

(2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și persoana care încredințează un vehicul pentru care legea prevedere obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că se află în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influența alcoolului ori a unor substanțe psihoactive.”

Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale în vigoare, să respecte regimul legal de viteză, să nu se angajeze în depășiri neregulamentare și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI