Eveniment

Contoarele pentru energie termică devin obligatorii. Cine trebuie să le monteze și până când

Gabriela Bunghez

Contoarele pentru energie termică devin obligatorii la bloc. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toate apartamentele trebuie dotate cu contoare de căldură sau repartitoare până la sfârșitul acestui an.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică.

Actul normativ oferă consumatorilor posibilitatea de a instala contoare inteligente şi individuale, la cerere şi în condiţii echitabile şi rezonabile, care să le ofere toate informaţiile relevante, clienţii vor avea acces la date obiective şi transparente privind consumul propriu şi la preţurile asociate şi la costurile serviciilor asociate consumului lor.

„În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit”, prevede actul normativ.

Actul normativ instituie obligativitatea montării de contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul imobilelor de tip condominiu şi în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată.

„Pentru condominiile cu distribuţie verticală a agentului termic în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalaţiei de încălzire”, mai stipulează legea.

Actul normativ mai prevede şi obligaţii pentru furnizorii de gaze naturale.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI