Intenţia unui dezvoltator imobiliar, care şi-a propus construirea unui bloc cu opt etaje pe un spaţiu verde, la intersecţia străzilor Calea Bucureşti şi Nicolae Titulescu (zona Trei Alimentare), a atras atenţia cetăţenilor care locuiesc în apropierea acestei zone.
Locatarii Asociaţiei de Proprietari nr. 15, şi-au manifestat nemulţumirea faţă de acest proiect, şi au trimis o adresă Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari Braşov (FAP).
Reprezentanţii FAP spun că vor sprijini solicitarea asociaţiei şi vor cere anularea contractului de vânzare a parcului.
„În caz de nevoie (dacă se va aproba totuşi construirea acestor clădiri pe acel spaţiu verde), federaţia este pregătită să sprijine necondiţionat demersul legal al asociaţiei, în sensul deschiderii unei acţiuni în instanţă, prin care să ceară anularea vânzării şi revenirea acestui teren la statutul sau iniţial, respectiv, domeniu public aflat în patrimoniul municipalităţii”, a precizat președintele, FAP, Vasile Emil Martin.
Se pare că terenul respectiv a fost vândut de către Primăria Brașov către o persoană privată, care a dorit în urmă cu 10-15 ani, să construiască o cladire P+12. Acțiunea a fost stopată la acel moment, de către locatarii din zonă, dar problema a revenit în actualitate.
În opinia FAP Brașov, construirea acelei clădiri ar încălca Legea 255, din 2006, care reglementează regimul juridic al înălțimii și al apropierii de alte clădiri, dar și reglementările în vigoare, din perspectivă ecologică și protecția mediului.
Foto: arhiva