Economie

Construcțiile fără autorizație vor putea fi intabulate în Cartea Funciară

Gabriela Bunghez

De luna viitoare, cei ce au construit fără autorizație vor avea o nouă posibilitate pentru a intra în legalitate.

Modificarea Legii privind autorizările lucrărilor de construcție, în sensul prevederii exprese a unei posibilități suplimentare în care cei care au construit fără autorizare de construire vor putea intra în legalitate, a fost oficializată recent, potrivit avocat.net.

Acest lucru este important, întrucât cei care au edificat construcții fără o autorizație nu pot, în prezent, să-și înscrie dreptul de proprietate în Cartea Funciară.

Din 7 februarie, cei care au construit fără autorizație de construire vor putea să obțină un certificat de atestare/adeverință privind edificarea unei construcții (care le-ar permite și înscrierea în Cartea Funciară a imobilului).

Pentru a putea obține un astfel de certificat/adeverință, va fi necesară îndeplinirea unei serii de condiții:

  • Construcția să fi fost făcută fără autorizație de construire;
  • Aplicarea unor sancțiuni nu mai este posibilă, din cauză că s-a împlinit termenul de prescripție;
  • A fost făcută o expertiză tehnică cu privire la „respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale”;
  • Prin expertiză s-a constatat respectarea condițiilor menționate la punctul precedent.

Actualele modificări vin să acopere un vid legislativ generat de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) care a confirmat că lipsa unei autorizații de construcție determină imposibilitatea înscrierii dreptului de proprietate în Cartea Funciară (condiție esențială pentru a putea beneficia, cu adevărat, de ceea ce oferă dreptul de proprietate) și să simplifice procedura de intabulare a unor astfel de construcții dacă a expirat termenul de 3 ani.