Economie

Construcţia Aeroportului, „în aer”. Ce condiţie pune Primăria Braşov pentru a investi

Sebastian Dan

pista aeroport inaugurare2Aeroportul Brașovului trece cu greu prin durerile facerii. Dacă timp de câțiva ani a fost o bâlbâială totală în ceea ce privește atribuirea terenului de la Institutul Cartofului către Consiliul Județean, pentru construirea acestui obiectiv economic declarat de interes județean și chiar regional de toate formațiunile politice, lucrurile sunt departe de a se limpezi.

La această oră, toată lumea din Consiliul Județean Brașov pretinde că s-a bătut palma cu Consiliul Local și Primăria Brașov în privinţa realizării Aeroportului. De asemenea, toți parlamentarii se bat cu pumnul în piept că vor muta munții birocrației din Parlament astfel încât să treacă odată legea cu terenul în administrarea CJ.

Problema mare este aceea că la Registratura Consiliului Județean Brașov a sosit, zilele trecute, o hârtie de la Primărie prin care se precizează că este de acord cu participarea la investiție, dar cu o condiție: terenul Aeroportului să fie trecut în administrarea municipalității.

Cu alte cuvinte, toată procedura parlamentară trebuie luată de la zero, ceea ce înseamnă că nici anul viitor nu se mai mișcă nimic la Aeroportul de la Ghimbav. Iar cum timpul trece, leafa merge, consilierii județeni (unii cu interese direct personale) sunt mai preocupați de gardul de la Aeroport, decât de finalizarea lucrărilor, începe se fie destul de clar că vorbim de o Fata Morgana electorală, o poveste în care nici copiii de la grădiniță nu mai cred…

Cu toate acestea, vă recomandăm să fiţi optimişti: vor veni noi promisiuni – vine campania electorală pentru alegerile parlamentare !