În data de 8 noiembrie, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov s-au deplasat la un imobil, în baza unor indicii pe care le dețineau despre un bărbat care nu ar respecta măsura impusă prin ordinul de protecție, anume de a se apropia la o distanță stabilită față de persoana vătămată.
Astfel, în cadrul verificărilor, polițiștii l-au identificat în imobilul persoanei vătămate pe un bărbat de 58 de ani, din județul Constanța, care, deși avea interdicția stabilită prin ordinul de protecție, emis pe numele său, de a se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri față de persoana pe care anterior ar fi agresat-o, acesta a revenit la locuința acesteia și astfel ar fi încălcat măsurile de siguranță stabilite.
„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție și la o altă dată, anterioară, când a fost depistat de polițiști la aceeași adresă, fapt pentru care, prin ordonanța emisă la data de 8 noiembrie, au dispus măsura preventivă a reținerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov.
Cercetările și activitățile investigative urmează a fi continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, privind săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!