Consiliul Local Brașov a aprobat depunerea unei cereri de finanțare, la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru 80 de stații de încărcare pentru mașini electrice și hibrid plug-in.
Acestea fac parte dintr-un pachet de dezvoltare a unei rețele de peste 200 de stații de încărcare amplasate în zonele intens circulate, în cartiere și în stațiile de taxi, prin care municipalitatea îi sprijină pe posesorii de autoturisme prietenoase cu mediul.
Fiecare dintre cele 80 stații de reîncărcare a vehiculelor electrice și/sau hibrid plug-in va fi compusă din minimum 2 puncte de reîncărcare. Ele vor dispune de un număr de locuri de parcare cel puțin egal cu numărul punctelor de reîncărcare și vor asigura accesul permanent și nediscriminatoriu al publicului, compus din persoane posesoare de vehicule electrice (care locuiesc în municipiul Brașov, turiști sau persoane care tranzitează orașul).
Stațiile de reîncărcare vor permite încărcarea simultană a vehiculelor electrice, în curent alternativ, la o putere de minimum 3,7 kW și maximum 22 kW la nivelul fiecărui punct de reîncărcare.
Durata de implementare a proiectului va fi de maxim 18 luni.
Cheltuielile totale aferente pentru realizarea obiectivului de investiții conform devizului general sunt de 5.524.255,86 lei inclusiv TVA, din care valoarea finanțării nerambursabile de la AFM este de 4.792.257,11, respectiv 100% din cheltuielile eligibile, iar contribuția municipiului este de 731.998,75 lei, reprezentând cheltuieli neeligibile.
În municipiul Brașov sunt înregistrate 480 de autoturisme electrice și 3.299 de autoturisme hibrid, din care o parte semnificativă sunt cu sistem plug-in, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.