Consiliul Local Brașov a votat ieri, iar Consiliul Județean astăzi, asocierea pentru realizrea unui campus școlar dual la Brașov, cu fonduri prin PNRR.
În acest sens, în cadrul apelului de proiecte, se are în vedere dezvoltarea și dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate care să contribuie la dezvoltarea învățământului profesional, atât prin creșterea numărului de domenii, de calificări și de absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual.
De asemenea, se are în vedere crearea premiselor care să permită absolvenților învățământului dual de nivel preuniversitar continuarea studiilor în învățământul universitar. În cadrul Consorțiilor, elevii și studenții pot dobândi calificări de nivel 3 – 8, conform Cadrului Național al Calificărilor.
Scopul parteneriatului public- privat
Realizarea acestor campusuri la nivel național au ca scop asigurarea accesului egal la educație și formare profesională inițială de calitate, cu accent pe identificarea și incluziunea potențialilor beneficiari, în special a elevilor și studenților aparținând grupurilor vulnerabile/dezavantajate, prin dezvoltarea de parteneriate cu agenți economici sau alți parteneri relevanți, în vederea adaptării învățământului profesional tehnic la cerințele pieței muncii.
A fost realizată inventarierea deficiențelor de infrastructură și provocărilor cu care se confruntă ecosistemul de formare, inclusiv în sistem dual de la nivel regional și, specific, de la nivelul județului și municipiului Brașov.
Probleme existente la această oră
A fost constată disponibilitatea redusă a atelierelor și laboratoarelor pentru formarea practică a elevilor, dotarea deficitară a acestor ateliere, corelată cu vechimea și uzura fizică și morală a echipamentelor și dotărilor necesare pentru susținerea activităților de formare; existența unui grad relativ ridicat de aglomerare a sălilor de clasă disponibile, ceea ce perturbă derularea și calitatea actului de predare; gradul insuficient de informatizare, atât din perspectiva dotării cu echipamente de specialitate cât și al nivelului de utilizare a facilităților oferite de tehnologia educației în procesul educațional.
Un grad redus de disponibilitate al facilităților complementare de natura căminelor pentru elevii proveniți din alte localități, cantinelor dar și a sălilor de lectură, bibliotecilor și infrastructurii sportive, ceea ce influențează negativ atractivitatea ofertei instituțiilor de învățământ la nivelul potențialilor formabili.
Volumul relativ redus al investițiilor în infrastructura educațională și cea conexă; vechimea clădirilor și a echipamentelor din structura instalațiilor funcționale, ceea ce determină în majoritatea cazurilor un grad redus de eficiență energetică și, prin urmare, costuri ridicate de operare; infrastructura insuficient adaptată pentru facilitarea accesului la formare pentru persoanele cu dizabilități; respectiv, lipsa unei infrastructuri comune cu rol de centru de resurse care să îndeplinească un multiplu rol, de susținere a comunicării între cadrele didactice și tutori și formare a acestora, în paralel cu facilitarea relaționării cu operatorii economici și potențialii formabili.
Partenerii proiectului campusului dual
Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov, Primăria Localității Întorsura Buzăului, Universitatea Transilvania Brașov, Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu Brașov, Colegiul Tehnic Maria Baiulescu Brașov, Colegiul Tehnic Energetic Remus Răduleț din Brașov, Colegiul Tehnic Transilvania din Brașov, Colegiul Tehnic de Transporturi din Brașov, Școala profesională germană Kronstadt din Brașov, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, DWK Fit For Future, RATBV SA, Airbus Helicopters Romania SA, IAR SA Brașov , Miele Tehnica SRL, Kolping Concept SRL, Cucinino Pasta Bar SRL, Atos IT Solution and Services SRL, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Atos Convergence Creators SRL și Camera de Comerț și Industrie Brașov reprezintă partenerii Acordului de parteneriat pentru elaborarea și implementarea proiectului ”Campus integrat pentru învățământ dual Brașov”
Acordul de parteneriat are ca obiect stabilirea drepturilor și obligațiile Părților, contribuția financiară proprie a fiecărei Părți la bugetul Proiectului precum și responsabilitățile ce le revin în implementarea activităților aferente Proiectului „Campus integrat pentru învățământul dual Brașov”.
Valoarea totalăa proiectului este de 169.773.559,06 de lei, inclusiv TVA.