Din judeţ

Consiliul Județean calamitează Brașovul! A aprobat o alunecare de teren!

Sebastian Dan

Consilierii județeni au aprobat astăzi, cu unanimitate de voturi, în baza unui referat de specialitate minuțios realizat, să producă calamități la nivelul județului.

Mai precis, edilii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru „alunecarea de teren pe DJ 105, kilometrul 9+400”.

DJ 105 este situat în Vestul judeţului şi face legătura între Volia – Cincşor – Cincu – Merghindeal – Dealu Frumos şi de aici la Agnita (Sibiu).

CLICK pe poză pentru a se mări!
CLICK pe poză pentru a se mări!

Funcţionarii Consiliului Judeţean spun că între Cincşor şi Cincu „este necesară consolidarea drumului pe o porţiune de 150 de metri liniari datorită (corect „din cauza” – n.r.) unei alunecări de teren”. Mai aflăm că zona este consolidată cu piloni forați, însă pe zona centrală lucrările au fost afectate de alunecările de teren. Mai mult, „caracteristicile geologice ale terenului sunt defavorabile datorită (corect tot „din cauza” – n.r.) excesului de umiditate.

Trecând peste glumițele de mai sus, vestea bună este aceea că, totuși, consilierii județeni nu vor să aducă Potopul, ci să repare drumul…