Eveniment

Consiliul Județean Brașov trebuie convocat deîndată. Căncescu, cercetat încă 30 de zile în stare de arest

Sebastian Dan

consiliul judetean3După ce va abia a fost învestit în funcția de prefect, Mihai Mohaci a trebuit să semneze ordinul prin care convoacă Consiliul Județean Brașov, din cauză că magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins ieri solicitarea președintelui Aristotel Căncescu de a fi cercetat în libertate.

La prefectură a ajuns comunciarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins ca nefondată contestația formulată de Aristotel Căncescu împotriva încheierii din Camera de Consliu din data de 19.12.2014, referitoare la cercetarea lui în stare de arest preventiv, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.

„În conformitate cu prevederile art 102 indice 1, coroborat cu art. 71 alin. 1, 2, 3 din Legea 215, a administrației publice locale, astăzi, 31 .12.2014, prefectul a emis ordinul nr. 1033/31.12.2014, prin care se constată suspendarea de drept a mandatului președintelui Aristotel Căncescu. Serviciul de verificare a legalătiții actelor din cadrul Prefecturii va comunica ordinul către MAI, Inalta Curte de Casație și Justiție -sectia penală, Consiliul Județean Brașov, Inspectoratul Județean de  Poliție Brașov, precum și la domiciul inculpatului“, se arată în ordinul prefectului.

Ordinul emis poate fi atacat în contencios în condițiile legii,

În acest context, plenul Consiliului Județean trebuie convocat deîndată pentru a stabili care dintre cei doi vicepreședinți în funcție vor prelua atribuțiile șefului Executivului județean, pentru ca activitatea instituției să nu fie blocată, pentru o perioadă de 30 de zile.