Eveniment

Consiliul Județean Brașov se constituie parte civilă în procesul de corupție declanșat de DNA

Sebastian Dan

claudiu comanConsiliul Județean Brașov se va constitui ca parte civilă în dosarul de corupție instrumentat de procurorii DNA, referitor la contractele încheiate între administrația publică județeană și companiile Gotic și Ramb Sistem.

Vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Claudiu Coman (care a preluat interimar atribuțiile de președinte), a anunțat că își asumă această decizie, în urma unei adrese venite din partea DNA. Zilele viitoare se vor întocmi actele necesare în acest sens, după ce se va stabili dacă există prejudicii aduse Consiliului Județean.

În acest dosar președintele Consiliului Județean Aristotel Căncescu este cercetat pentru fapte de corupție, în cazul contractului încheiat cu Cotic SA pentru întreținere, reparații și salubrizare drumuri județene și cu Ramb Sistem pentru „Reabilitare suprafețe de joc – terenuri sportive la Colegiul Național Andrei Șaguna”.

„Avem obligația să ne constituim ca parte civilă în cazul în care există prejudicii, pe care trebuie să le recuperăm, chestiune care ne-o va solicita și Curtea de Conturi. Aștept rapoartele de la direcțiile de specialitate ale Consiliului Județean și vom face toate demersurile legale”, a precizat Coman.