Conflict spontan la IAR Ghimbav! Ce face reprezentantul PSD din CA, Răzvan Popa?

Conflict spontan la IAR Ghimbav! Ce face reprezentantul PSD din CA, Răzvan Popa?

greva iar ghimbavConflict spontan din nou în această dimineață la IAR Ghimbav. Muncitorii au refuzat să intre la lucru ;i stau ]n fața porții uzinei.

Oamenii sunt nemulțumiți că în Legea bugetului de stat s-a plafonat fondul de salarii și nu pot să își negocieze salariile mai mult de indicele de inflație, în contextul în care a crescut volumul de muncă.

„Nu este legal să fim împiedicați să negociem creșterile salariale, cu atât mai mult cu cât societatea este în fiecare an pe profit. Oamenii au decis să întrerupă lucrul  până la ora 9.00, pentru a trage un semnal de alarmă”, ne-a declarat Șuba Arpad, liderul sindicaliștilor de la IAR Ghimbav.

Alte articole:   2 stații de reîncărcare pentru mașini electrice, în comuna Prejmer. Unde sunt amplasate

Un conflict spontan din aceleași motive a mai avut loc în data de 3 septembrie. de la acea vreme și până în prezent, cei din Guvern au rămas surzi la solicitările muncitorilor. Trebuie precizat că, din Consiliul de Administrație de la IAR Ghimbav, face parte consilierul local PSD Răzvan Popa.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov