PSD confiscă și înființarea școlilor duale! De parcă criza lipsei forței de muncă calificată nu era suficientă

PSD confiscă și înființarea școlilor duale! De parcă criza lipsei forței de muncă calificată nu era suficientă

Brașovul – grație Clubului Economic German – a resuscitat învățământul profesional, desființat efectiv de Ambramburica Ecaterina Antonescu (PSD), ministresă de tristă amintire a Educației Naționale, care se jură că ea nu este de vină de tâmpeniile pe care le-a făcut când era la cârma ministerului.

Dacă în anul 2002 în şcolile profesionale erau înscrişi peste 270.000 de elevi, numărul celor care au vrut să obţină o certificare în a scăzut până la aproape 12.000 de tineri in 2012, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS).

Angajatorii din aceste sectoare (construcţii, electro­nică, metalurgie, transporturi sau industria alimentară) au, în prezent, mari dificultăţi în a-şi asigura forţa de muncă necesară.

Scăderea numărului de elevi înscrişi la şcolile profesionale a avut loc începând cu anul 2009, când Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu, a hotărât să nu mai aloce cifre de şcolarizare acestor instituţii de învăţământ.

In nota de fundamentare a HG 77/2009, privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru anul şcolar 2009-2010, se stipuleaza: “analizând evoluţia demografică şi fluxurile de intrări-ieşiri ale elevilor pe niveluri de pregătire pentru anul şcolar 2009-2010, neluând în calcul rata de repetenţie, faţă de anul 2008-2009, propunem: – creşterea cifrei de şcolarizare la învăţământul liceal, clasa a IX-a învăţământ de zi, cu 72.000 locuri, prin preluarea locurilor care se şcolarizau în cadrul şcolilor de arte şi meserii (clasa a IX-a SAM);

Locurile destinate acestui tip de invatamant au fost transformate in locuri pentru liceele profesionale si tehnice, pentru a caror absolvire elevii trebuiau sa sustina examenul de Bacalaureat. Asta s-a observat şi în rezultatele de la bacalaureat, 50%dintre elevii care au intrat la liceu nu erau pregătiţi pentru un astfel de sistem de învăţământ.

Alte articole:   Campanie anticorupție în Covasna: informare pentru candidații la examenul auto, susținută de DGA

Din fericire, a apărut la Brașov Școala Profesională Kronstadt, cu sprijinul Primăriei Brașov și avizul Inspectoratului Școlar, fără de care nu se poate. Practic, acesta este un exemplu de manual cum (nu) funcționează autonomia locală. Din fericire, proiectul-pilot de la Brașov a devenit de notorietate la nivel național, iar guvernanții au fost împinși de la spate să îl implementeze la nivel național.

Dar, când e vorba de birocrație, devenim artiști ai poporului, iar PSD nu a ratat ocazia să mai înființeze o piedică birocratică, iar aceste școli să funcționeze cum „vrea” mușchii lor, că nu degeaba țipa o fostă deputată PDL – și ea de tristă amintire – „Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere”. Ba, se mai creează niște locuri de muncă bugetofage pentru activul de partid.

Practic, fără binecuvântarea tătucilor mai mult sau mai puțin mustăcioși de la partid, la care trebuie să se căciulească companiile din țară care se plâng că nu au mână de lucru calificată, nu se face nimic.

Iaca ce au mai inventat pesediștii, în loc să dea frâu liber înființării în plan local a acestor școli duale…

Guvernul a adoptat, astăzi, Ordonanța de Urgență privind înființarea Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România.

Înființarea Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România este răspunsul Guvernului la solicitări venite din partea agenților economici care au nevoie de forță de muncă bine pregătită.

Autoritatea va asigura funcționarea eficientă a parteneriatului dintre agenții economici, administrația publică locală și școală (la Brașov a funcționat și fără această tumoră administrativă – n.a.), pentru formarea profesională inițială în sistem dual, cu beneficii în primul rând pentru tinerii absolvenți de clasa a VIII-a, până în 23 de ani, care își doresc să devină muncitori calificați, precum și pentru agenții economici care au nevoie de forță de muncă bine pregătită și sunt dispuși să se implice activ în formarea ei în companii.

Îmbunătățirea sistemului de formare profesională inițială în sistem dual contribuie la dezvoltarea economică sustenabilă și predictibilă, prin creşterea numărului de muncitori calificaţi în meserii bine remunerate pe piața muncii.

Autoritatea va coordona legătura dintre mediul economic investițional și oferta educațională, astfel încât solicitările agenților economici să se materializeze prin organizarea de clase de nivel școală profesională în sistem dual la nivel național.

Autoritatea va acționa ca un liant pentru toți cei interesați de sistemul de formare profesională: elevi, școală, agenții economici-furnizori de instruire practică în sistem dual și ministerele de ramură care gestionează segmente ale pieței forței de muncă.

Decizia de înființare a Autorității a fost luată în urma consultării cu un număr important de companii cu capital românesc sau străin (din industria auto, tipografică, prelucrarea metalelor, agricultură, utilități, turism, construcții, infrastructură rutieră ș. a.) care își doresc și au capacitatea să devină furnizori de formare profesională în vederea integrării absolvenților pe piața forței de muncă.

Actul normativ instituie atribuțiile principale ale Autorității Naționale pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România;

  • –        organizarea și coordonarea formării profesionale inițiale în sistem dual din România;
  • –        identificarea, anticiparea și analiza periodică a nevoilor de competențe cerute de piața forței de muncă și introducerea de calificări noi în formarea profesională inițială în sistem dual;
  • –        elaborarea unui sistem de acreditare a furnizorilor publici/privați de formare profesională inițială în sistem dual, care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului;
  • –        elaborarea de metodologii privind certificarea profesională inițială a absolvenților din sistemul de învățământ dual, care vor fi aprobate prin ordin al președintelui Autorității;
  • –        consilierea familiilor, a unităților de învățământ și a angajatorilor în scopul încurajării participării elevilor în formarea profesională inițială în sistem dual;
  • –        asigurarea promovării în rândul tinerilor și ale familiilor acestora a conceptului de școală profesională în sistem dual ca alternativă de excelență în domeniul educational.

Conducerea Autorității va fi asigurată de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului.

Structura organizatorică a Autorității, precum și Regulamentul de organizare și funcționare a acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

La nivel național se înființează și funcționează 8 birouri teritoriale ale Autorității, structuri fără personalitate juridică, corespunzător celor 8 zone de dezvoltare ale României.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Autorității se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov