Eveniment

Conducătorii de biciclete și de trotinete vor fi amendați dacă refuză testarea privind consumul de alcool sau droguri

Iulia Ghervan

Legislația rutieră se va modifica, în sensul obligării de a se supune testării antidroguri și antialcool a bicicliștilor și conducătorilor de trotinete, adăugând o nouă contravenție în Codul rutier. Amenzile pentru neconformare vor avea valori de peste 1.000 de lei. Codul rutier deja îi sancționează pe cei care conduceau aceste vehicule sub influența alcoolului, însă noile reguli clarifică aspectele legate de sustragerea de la testare.

Un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune introducerea obligativității bicicliștilor și conducătorilor de trotinete de a se supune controalelor antidroguri și antialcool.

Propunerea ar urma să modifice capitolul din OUG 195/2002 referitor la contravențiile sancționate cu amenzi încadrate în clasa a III-a, prin introducerea unei noi mențiuni, conform căreia ”refuzul conducătorului de bicicletă sau trotinetă electrică de a se supune testării privind consumul de alcool ori substanțe psihoactive” va fi sancționat.

Măsura face parte dintr-o serie de modificări legislative cu impact asupra siguranței rutiere, menite să încurajeze responsabilitatea și prevenirea potențialelor riscuri asociate consumului de alcool sau substanțe psihoactive în timpul conducerii vehiculelor, incluzând acum și  bicicletele sau trotinetele electrice.

Amenzile încadrate la clasa a III-a presupun de la șase până la opt puncte – amendă, adică sume încadrate între 990 și 1.320 lei.

Reamintim cititorilor că valoarea punctului de amenda a crescut la 165 de lei începând din acest an (de la 145 lei).

Deși Codul rutier prevede acum sancționarea bicicliștilor sau a conducătorilor de trotinete electrice care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, noile modificări vin să reglementeze regimul sancționatoriu al obligației acestora de a se supune controalelor făcute în acest sens.

În plus, reglementările referitoare la bicicliști și utilizatorilor de trotinete au fost completate recent și cu prevederi referitoare la extinderea atribuțiilor polițiștilor locali, care pot aplica, și ei, sancțiuni conducătorilor acestor vehicule, dacă nu respectă regulile de circulație.

Atenție! Pentru a se aplica, proiectul de ordonanță de urgență trebuie adiptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

Sursa: avocatnet.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !