Eveniment

Condiţii moderne tratament şi îngrijire medicală pentru pacienţii braşoveni cu probleme de sănătate mintală!

Cristina Cristea

Începând cu 1 august, secțiile clinice de psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov își desfășoară activitatea la Sânpetru, în clădirea în care până anul trecut a funcționat Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie.

Acestea au fost mutate din sediul central al spitalului (aflat vizavi de Colegiul „Andrei Șaguna”), unde au funcționat din martie 2022 ca urmare a deciziei autorității publice județene de a renunța la clădirea de pe Str. Mihai Eminescu.

Odată cu această relocare, asistența medicală asigurată bolnavilor din municipiul și județul Brașov diagnosticați cu patologii din sfera psihiatrică se realizează într-un spațiu modern, care respectă întru totul normativele privind condițiile oferite pacienților și personalului medical deopotrivă.

Clădirea de tip pavilionar de la Sânpetru, situată în mijlocul naturii, la poalele Dealului Lempeș, a fost renovată în totalitate de Consiliul Județean Brașov prin intermediul unui proiect cu fonduri europene încheiat în anul 2021.

În urma unor ample investiții care au totalizat 11.169.352,42 lei, a fost transformată într-un imobil modern şi eficientizat din punct de vedere energetic, care dispune de saloane spațioase cu câte trei, respectiv şase paturi, băi și grupuri sanitare în concordanță cu numărul de pacienți, spații de terapie şi tratament, izolatoare cu circuite separate destinate bolnavilor cu risc infecțios, zone de recreere, facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, vestiare, băi și spații de odihnă pentru personalul medical, precum și spații necesare desfășurării activității didactice, având în vedere că din colectivul medical fac parte trei cadre universitare care se ocupă de pregătirea studenților și a medicilor rezidenți ai Facultății de Medicină din Brașov.

Încă de anul trecut spațiul din Sânpetru a fost eliberat şi reamenajat pentru a asigura necesitățile cerute de noua sa destinație, însă schimbarea de sediu s-a putut realiza efectiv abia după ce Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie a obținut de la Direcția de Sănătate Publică Brașov autorizația sanitară de funcționare. În acest timp, conducerea spitalului a realizat din bugetul propriu lucrări de amenajare a spaţiilor care până în prezent au totalizat 234.455,80 lei.

Așadar, Secția Clinică Psihiatrie 1, care dispune de 43 de paturi, este amplasată la etajul clădirii, în timp ce Secția Clinică Psihiatrie 3, având 41 de paturi, se află la parter. În sediul central al Spitalului de Psihiatrie și Neurologie și Psihiatrie Brașov din Str. Pundului nr. 7-9 funcţionează în continuare Secția Psihiatrie 2 (neclinică), cu 25 de paturi.

În urma mutării celor două secții ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie la Sânpetru, activitatea medicală dedicată pacienților cu probleme psihiatrice acute se desfășoară acum în cele mai bune condiții, care răspund tuturor cerințelor nu doar din punctul de vedere al calității actului medical, ci și sub aspectul infrastructurii sanitare care respectă normativele în vigoare.

Pentru ca relocarea secţiilor să nu creeze inconveniente pentru pacienţi, angajaţi şi aparţinători în ceea ce priveşte conectivitatea cu clădirea Sânpetru prin intermediul transportului public, conducerea Consiliului Judeţean Braşov a făcut demersuri la RAT Braşov, Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov şi Primăria Sânpetru, astfel încât traseul liniei metropolitane 412 să fie extins până în faţa spitalului, orarul de circulaţie să fie ajustat în funcţie de programul în ture al personalului şi să fie amenajată o staţie.

În contextul începerii activităţii secțiilor clinice de psihiatrie în clădirea de la Sânpetru (Str. Meschendorfer nr. 443A), ca parte a procesului amplu de îmbunătățire a condițiilor acordării asistenței medicale la nivelul Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie, în data de 8 august a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat Constantin Todorică Şerban – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, dr. Szasz Titus – directorul medical al instituţiei spitaliceşti, Marian Arhire – primarul comunei Sânpetru, Adelina Văsioiu – director executiv-adjunct la CJ Braşov, consilieri judeţeni, manageri de spitale şi de instituţii publice din domeniul sanitar braşovean, reprezentaţi ai mediului universitar, parlamentari.

„Sănătatea mintală este o preocupare majoră pentru noi, având în vedere că statisticile pun în evidenţă faptul că din ce în ce mai mulți români se confruntă cu probleme din această sferă de afecţiuni. După mulţi ani în care activitatea secţiilor psihiatrice la Braşov s-a desfăşurat în condiţii improprii, am pus la dispoziţia pacienţilor şi a personalului medical o clădire modernă, care respectă standardele medicale. Mă bucur că prin această schimbare de sediu reuşim să aducem mai multă lumină şi linişte în viețile semenilor noştri care se confruntă cu probleme psihiatrice acute. În paralel, facem demersurile necesare pentru construirea unei noi clădiri în care să asigurăm aceleaşi condiţii optime de îngrijire şi pacienţilor cu boli mintale cronice, care în prezent sunt internaţi în secţiile exterioare Zărneşti şi Vulcan”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Constantin Todorică Şerban.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !