În zilele de 4-6 septembrie, în Masivul Piatra Craiului, Clubul Alpin Temerarii organizeaza concursul de sporturi montane Trofeul Temerarii (ediția a 2-a). Aceasta competiție reprezintă a 9-a etapă din Campionatul Național de Turism Sportiv „Ștafeta Muntilor”.
Locul de campare va fi stabilit la Gura Râului, iar participanții la întrecere vor avea de trecut prin 6 probe: raid montan, orientare, alpinism, maraton, culturală și teste teoretice. În funcție de vârstă și de nivelul de pregătire, concurenții vor participa sub forma unei echipe, formată din trei persoane și vor alege una din cele șase categorii: Elite, Family, Juniori, Feminin, Veterani, Open.
„Tărâmul de vis Piatra Craiului, un munte încarcat de mistere și istorie, cu peisaje unice, vă așteptă să-i cuceriți două vârfuri ce domină zarea. Trofeul Temerarii se adresează tuturor persoanelor, indiferent de condiția fizică pe care o au și doresc să participe la activități sportiv-cultural-ecologice”, este mesajul organizatorilor. (foto: Trofeul Temerarii 2014)