Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov organizează, de Ziua Copilului, un concurs de desene online, premiile, care se vor acorda primilor trei câştigători, constând într-o zi petrecută alături de jandarmii braşoveni după ce se va termina starea de alertă.
Concursul se adresează copiilor cu vârste între 3 şi 14 ani. Aceștia trebuie să realizeazeze un desen cu tema: „Jandarmeria văzută prin ochii copiilor“ și să-l posteze pe pagina de Facebook a evenimentului, în format scanat sau fotografiat, până pe 29 mai.
„Pentru că anul acesta şi Ziua Copiilor intră sub auspiciile regulilor de distanţare, ne-am gândit să facem totuşi ceva pentru cei mici chiar şi în aceste condiţii. Am creat un eveniment pe pagina de Facebook, în care aşteptăm să primim cât mai multe desene de la copii, în care să ne arate cum îi văd ei pe jandarmi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov, Ion Zaharia.
Câştigătorii primelor trei locuri vor putea petrece, la sfârşitul situaţiei generate de coronavirus, o zi în misiune alături de jandarmii braşoveni, a menţionat sursa citată.