Orchestra Simfonică a Facultății de Muzică, va susține un concert simfonic vineri, 20 ianuarie 2017, ora 19.00 în Sala Patria.
Programul cuprinde: Simfonia nr. 49, în fa minor, La Passione, de Franz Joseph HAYDN, Concierto de Aranjuez pentru chitară şi orchestră, de Joaquín RODRIGO, Suita simfonică Ma mère l’Oye, de Maurice RAVEL.
Orchestra Simfonică a Facultății de Muzică reprezintă modalitatea practică de formare profesională de performanță a viitorilor instrumentiști, soliști sau profesori de instrument. Obiectivele activității sale
vizează cunoașterea, aprofundarea și promovarea lucrărilor reprezentative din creația simfonică, concertantă, vocal-simfonică și de operă.
De-a lungul activității sale, la pupitrul orchestrei s-au aflat dirijorii: Ilarion Ionescu-Galați, Ludovic Bacs, Ovidiu Dan Chirilă, Iulian Rusu, Steffen Schlandt, Aram Bodurian și Ciprian Țuțu. Actualul dirijor al orchestrei este Leonard Boga.
Leonard BOGA – Dirijor
S-a născut la Suceava și a studiat la Liceul de Artă Octav Băncilă din Iași. A studiat dirijat de orchestră la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa Prof. univ. dr. Horia Andreescu. În 2004 obține diploma de licență, în 2005, diploma de master în Stilistică dirijorală, iar în 2014 primește titlul de Doctor în muzică cu teza Lumea simfoniilor lui Gustav Mahler.
A participat la masterclassuri cu Jorma Panula (Helsinki) și cu maestrul Christian Badea, și a fost bursier la Die Deutsche Kammerphilharmonie Bremen. În perioada 2008 – 2013 a fost profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, iar actualmente la Facultatea de Muzică din Brașov.
A susținut concerte cu Orchestra UNMB, dar și în stagiunile muzicale ale Filarmonicilor din: Bucureşti, Iaşi, Satu-Mare, Timișoara, Oradea, Sibiu, Braşov, Râmnicu-Vâlcea, Bacău, Ploieşti, Târgovişte, Botoşani, Opera Braşov, Teatrul de Operă și Balet Constanța, Opera Română Iași, Orchestra de Cameră Radio din București și Camerata Instrumentale Bremen.
Alexandru MANOLE – Chitară
A început studiul chitarei în clasa a VIII-a, ca elev al Liceului de Arte Margareta Sterian din Buzău, sub îndrumarea profesorului Marius Ragalie. Pasiunea dar și munca asiduă, desfășurată în cadrul orelor de studiu și-au pus amprenta asupra succesului, evidențiat prin premii și trofee la concursuri naționale și internaționale; cea mai importantă distincție fiind Premiul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală și Vocală a Liceelor de Muzică.
Actualmente este student al Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, la clasa conf. univ. dr. Corneliu Voicescu.
Franz Joseph HAYDN – Simfonia nr. 49, în fa minor
Franz Joseph Haydn (1732 – 1809), compozitor prolific al Clasicismului muzical, este unul dintre corifeii primei școli vieneze, alături de Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven, cărora le-a fost prieten şi mentor, respectiv profesor. Cele peste 100 de simfonii ale sale i-au atribuit însuşirea de „Părinte al Simfoniei”.
Simfonia nr. 49 în fa minor, scrisă în anul 1768, este profund marcată de orientarea stilistică şi conceptuală, Sturm und Drang. Denumirea sub care este cunoscută, La Passione, derivă din acţiunea unor factori independenţi de voinţa compozitorului, la fel ca în cazul celorlalte simfonii ale sale.
Cel mai probabil, şi-a dobândit-o în urma unei reprezentări din anul 1790, în oraşul nord-german Schwerin, în timpul sătămânii premergătoare Paştelui, unde muzica laică a fost interzisă între 1756 – 1785 (denumirea evidenţiind astfel caracterul laic al lucrării, în contradicţie cu cel al lucrărilor obişnuite până atunci). Acest fapt vine în contradicţia teoriilor care o atribuie conţinutului tematic.
Cele patru părţi ale simfoniei se succed pe coordonatele sonatei da chiesa (lent – repede – lent – repede). Este ultima simfonie căreia Haydn îi va mai atribui această structură. Atmosfera de ansamblu, generată de construcţia melodicoritmică, a fost descrisă ca fiind „pesimistă, aproape tragică”, întrucât se desfăşoară monotonal, într-un fa minor statornic pe parcursul celor patru părţi, cu excepţia Trio-ului din cadrul Menuetului (partea a III-a), în Fa major.
Joaquín RODRIGO – Concierto de Aranjuez pentru chitară şi orchestră (Părţile I, II)
Unul dintre compozitorii secolului al XX-lea cei mai prezenţi în programele sălilor de concerte, Joaquín Rodrigo Vidre (1901 – 1999) s-a născut la Valencia, Spania, iar de la vârsta de 3 ani şi-a pierdut aproape în totalitate vederea, fiind astfel nevoit să-şi scrie toate compoziţiile în alfabetul Braille.
În 1991, Regele Juan Carlos I al Spaniei i-a conferit titlul de Marchiz al Grădinilor Aranjuez, iar în 1996 a primit Premiul Prinţul de Asturias. Guvernul francez îl numeşte în 1998 Comandant al Ordinului Artelor şi Literelor. Concierto de Aranjuez, lucrarea care se bucură în continuare de cea mai mare notorietate, a fost compus în anul 1939 pentru chitaristul spaniol Regino Sainz de la Maza.
Partea I, a concertului – un adevărat periplu tematic prin folclorul spaniol – suprapune într-o formă de sonată cu expoziţie şi repriză ample ritmuri specifice și antrenante, pe teme nu atât dezvoltate, cât concise şi pregnant evidențiate. Scriitura solicită disponibilităţile tehnice şi de proceduri interpretative ale solistului, fapt remarcabil având în vedere că Rodrigo nu a fost chitarist.
Partea a II-a, redă cu solemnitate pateticul suferinţei tipic spaniole, mizând pe un aparent caracter improvizatoric şi pe amploarea melodică a ansamblului orchestral – de altfel, unul nu foarte extins. Compozitorul împreună cu soţia lui au recunoscut ulterior că la originea afectivă a acestei părţi stă pierderea primului lor copil, înainte de naştere.
În ansamblu, concertul a fost inspirat de grădinile Palatului Regal Aranjuez şi, din punct de vedere politic, se suprapune sfârşitului Războiului Civil Spaniol (1936 – 1939) şi instaurării dictaturii franchiste.
Maurice RAVEL – Suita simfonică Ma mère l’Oye
Asociat de contemporani (şi împotriva voinţei sale) esteticii impresioniste, Maurice Ravel (1875 – 1937) a fost compozitor, pianist şi dirijor, considerat pe plan internaţional, între anii 1920 – 1930, cel mai mare compozitor francez în viaţă. Stilul său încorporează elemente baroce, neoclasice şi de jazz.
Suita Ma mère l’Oye (Mama mea, Gâsca) a fost iniţial compusă ca duet de pian, pentru Mimi şi Jean, copiii familiei Godebski în vârstă de 6 şi 7 ani. Ulterior a fost transcrisă de un prieten al compozitorului ca lucrare pentru pian solo.
În anul 1911, Ravel o orchestrează, aducând-o în forma ei cea mai cunoscută, aceea de suită simfonică în cinci părţi, cu denumiri sugestive pentru atmosfera fiecăreia, după cum urmează: I. Pavana Frumoasei adormite, II. Tom Degeţel, III. Fetiţa cea urâtă – Împărăteasa pagodelor, IV. Discuţie între Frumoasa şi Bestia, V. Grădina feerică.