Cultura

Concert extraordinar de orgă și cor la Biserica Neagră, de Ziua Europei 

Gabriela Bunghez

Cu ocazia Zilei Europei la Biserica Neagră va avea loc un concert extraordinar. Încasările obținute vor fi donate Centrului Comunitar de primire refugiați. 

Duminica, 8 mai 2022, de la ora 18.00, Biserica Neagră vă invită la Concertul extraordinar cu ocazia Zilei Europei. Spectacolul e susținut de Corul Bach al Bisericii Negre și Ansamblul Crescendo din Paris. Vor interpreta lucrări de Franz Liszt, Felix Mendelssohn Bartholdy, Gabriel Fauré și Marțian Negrea sub conducerea muzicală a maestrului Christian Ciuca.  

Soliști în cadrul acestui concert franco-român vor fi soprana Melinda Samson (Sibiu) și baritonul Dmytro Rusyniak (Odessa). La orgă va cânta Steffen Schlandt. 

Biletele pot fi achiziționate online de pe www.booktes.com, începând cu data de marți, 19 aprilie, sau de la casa de bilete a Bisericii Negre aflată în incinta INSPIRATIO Gift Studio, Curtea Honterus nr. 8.

Prețul unui bilet este 50 lei. 

Încasările obținute în urma concertului vor fi donate Centrului Comunitar de primire refugiați. Acesta este administrat de municipalitatea brașoveană împreună cu o serie de organizații cu experiență în activitățile cu migranți. 

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI