Violonista brașoveană Corina Spătariu va prezenta lucrări pentru vioară solo și cu acompaniament de orgă, cântând pe o copie fidelă după Guarnieri del Gesu realizată de lutierul spaniol Laurent Lopez Morales. Acesteia i se vor alătura Iulia Reitu (orgă) și Grupul Vocal Cantus (dirijor Teodor Soporan).
În program, lucrări de J. S. Bach, G. Pugnani, Ch. W. Gluck, Joachim Raff, Fritz Kreisler.
Scurtă biografie
Corina Cioinaru-Rainer se naște în județul Teleorman, România într-o familie de credincioși creștini adventiști, pasionați de muzică. Alături de cei doi frați, petrece o copilărie fericită în casa bunicilor, până la vârsta începerii școlii. De la bunici învață dragostea pentru Dumnezeu și pentru imnurile creștine, dragoste ce se va dezvolta pe parcursul anilor.
1985: La vârsta de 6 ani Corina Cioinaru – Rainer începe să studieze vioara la ”Școala de muzică” din Brașov, sub îndrumarea doamnelor Marinela Mugea și Stela Mărginean, fiind acompaniată pe scenă de pianista Liliana Iacobescu.
Împreună cu fratele ei, Sorin Cioinaru – Rainer, care studiază pianul, va apărea deseori în public, cântând duo.
Acasă, cei doi frați o au ca profesor de muzică pe mama lor, care este înzestrată cu un auz muzical absolut, fiind un bun critic, în ciuda faptului că nu este muzician de performanță.
Pe de altă parte, tatăl lor, un meloman iremediabil, de la care au moștenit ușurința tehnică (cânta în tinerețe la pian, acordeon, fluier, mandolină, și chiar din frunză), nu se poate bucura de muzica propriilor copii. Acesta și-a pierdut aproape complet auzul în urma unei infecții, chiar în perioada când copiii au început studiul muzicii. Pentru a auzi ce cântă Sorin la pian, își apropie urechea de placa de rezonanță a pianului. Pe Corina o poate asculta doar prin căști. Singura lui sursă de muzică rămân discurile, casetele, CD-urile.
1986: La vârsta de 7 ani Corina Cioinaru-Rainer cântă pentru prima dată ca solist al Orchestrei Filarmonice din Brașov, sub bagheta dirijorului Ilarion Ionescu – Galați. Din acel moment, maestrul I. Ionescu – Galați, violonist și muzician de excepție, îi va oferi Corinei lecții de vioară pro bono, gest generos pe care îl va fi repetat și cu alți copii talentați.
Urmează apoi în viața Corinei Cioinaru – Rainer o perioadă cu multe audiții, concerte, concursuri, festivaluri și cursuri de vară, întâlniri cu muzicieni renumiți și vizite cu scopul de a concerta, în diferite țări din Europa.
1992 – Corina Cioinaru – Rainer achiziționează prima vioară personală, de mărime 4/4, prin eforturile părinților, la care se adăugă generozitatea unui prieten din Germania. Pentru nivelul violonistic din acea perioadă, vioara se dovedește a fi o bună achiziție. Dar pe măsură ce repertoriul violonistic abordat devine mai dificil, Corina este nevoită să facă eforturi din ce în ce mai mari pe instrument, ceea ce o tensionează. Ulterior încearcă mai multe viori dar nici una nu întrunește așteptările violonistei.
1994: La vârsta de 15 ani, Corina Cioinaru – Rainer se mută la Liceul de muzică ”George Enescu” din București pentru a studia vioara cu dna prof. Carmen Runceanu. Profesor talentat și inteligent, aceasta știe cum să o determine pe Corina să ia în serios studiul viorii. Cunoscând inconsecvența ei în studiul zilnic, îi cere să-și propună să cânte măcar 15 min. în fiecare zi. Desigur, aceste minute se transformă uneori în ore de studiu, aducând rezultate bune. Alteori, minutele sunt adunate cu greu iar în unele zile, vioara așteaptă atingerea violonistei. Dar revenirea este destul de ușoară, aproape de fiecare dată. Puțini își dădeau seama de timpul limitat pe care îl petrece Corina cu vioara în mână. Dar studiul în salturi și tratarea cu indiferență a talentului violonistic, atrag consecințe drastice.
1996 – 1999: Între 17 și 20 de ani, violonista Corina Cioinaru – Rainer întâmpină trei probleme serioase la mâna stângă. Cu toate acestea, reușește să ajungă doi ani la rând pe locul I la faza națională a Olimpiadei de muzică.
În 1997 Corina Cioinaru – Rainer revine la Brașov pentru a-și continua studiile la ”Facultatea de Muzică” din Brașov. Aici îl va avea ca profesor oficial de vioară pe maestrul I. Ionescu – Galați. Cea de-a treia problemă la mâna stângă îi dă artistei planurile peste cap, aceasta fiind obligată să renunțe la vioară pentru un an de zile.
Acesta a fost momentul unei imense schimbări pe plan profesional. Revenirea a fost dificilă și nu lipsită de durere. Câștigul a fost maturizarea și schimbarea quasi radicală a mentalității violonistei Corina Cioinaru – Rainer.
Dacă până atunci, fusese cunoscută în mediul muzical, primind aprecieri și laude, după 19 ani, numele ei a intrat într-un ”binecuvântat con de umbră”.
A fost un miracol faptul că artista nu a trebuit să repete anul pierdut, putând să dea examenul de vioară în toamnă.
A fost un miracol și faptul că, după ultimul an de facultate (în care l-a avut ca profesor pe dl Valeriu Rogacev), a putut să susțină un recital cu un repertoriu dificil (J. S. Bach – ”Ciaccona”, W. A. Mozart ”Concertul nr. 7”, S. Saens – Ysaye ”Studiu în formă de vals”, E. Chausson ”Poem”).
Dar totul era în atenția și în planul lui Dumnezeu, avea să recunoască violonista mai târziu.
1998: Corina Cioinaru – Rainer este angajată ca redactor, apoi ca redactor șef la Radio Vocea Speranței – Brașov, unde avea să rămână timp de 4 ani. În perioada privării de vioară, munca la radio se dovedește un bun substitut, un balsam pentru suflet și un mijloc de maturizare spirituală.
2001: Corina Cioinaru- Rainer se căsătorește cu Leonard Spătariu și devine Corina Spătariu. În semn de prețuire pentru soțul ei și ca un gest ce avea să marcheze începutul unei vieți personale și profesionale noi, artista renunță la numele de domnișoară, urmând să fie cunoscută ca violonista Corina Spătariu.
2002: Corina Spătariu se angajează ca profesor titular de vioară la Liceul de Muzică ”Tudor Ciortea” din Brașov. Contactul cu elevii este binefăcător pentru violonistă. Învățându-i pe ei, înțelege mai bine arta cântatului la vioară.
Continuă să dea audiții și cântă alături de elevi, onorând și alte invitații din afara cadrului școlii. Cel mai mult îi place să realizeze aranjamente pentru vioară solo, sau pentru mai multe instrumente, pe temele unor cântece creștine. Treptat, mâna i se fortifică iar invitațiile de a concerta se înmulțesc.