Cultura

Concert de colinde, în weekend, în Rezervația Valea Zimbrilor din Vama Buzăului

Marian Stoica

Concert inedit de colinde…printre zimbri. De asta vom avea parte dacă ajungem, duminică, în Rezervația Valea Zimbrilor din Vama Buzăului. De la ora 15.00, până seara târziu, aici se va organiza evenimentul „Colinde la Vama Buzăului”.

Invitată specială va fi Narcisa Suciu. Celebrul „Magician” Marian Râlea va avea un program artistic special pentru cei mici. Bineînțeles, nelipsit va fi și Moș Crăciun. Absolut toți copiii care vor ajunge la spectacol vor primi câte un cadou de la Moș Crăciun, care va avea și ajutoare. Ne oferă detalii primarul comunei Vama Buzăului, Tiberiu Chirilaș.

Știți, în Rezervația Valea Zimbrilor avem și reni. Junii din Sibiu sunt, de asemenea, prezenți pe scenă. Ansamblul Plai Întorsurean, Mlădițe Românești, Românașul și colindători din Vama Buzăului. Cu toții vor interpreta colindele noastre strămoșești. Ne vom bucura de un eveniment de calitate spun eu. Producătorii locali vor fi prezenți la căsuțele amenajate la acest eveniment. Este vorba despre producători locali din Vama Buzăului. Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne bucurăm de acest spectacol.

TIBERIU CHIRILAȘ, primar Vama Buzăului

Pe tot parcursul zilei de duminică, Rezervația Valea Zimbrilor va putea fi vizitată gratuit.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI