Peste 150 de copii vor susţine un concert caritabil de Crăciun în beneficiul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov.
Fundaţia pentru Cultură şi Patrimoniu Forum ARTE organizează în data de 12 decembrie, de la ora 19.30, alături de Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov, concertul caritabil Ascultați colindul îngerilor, un concert de Crăciun al copiilor pentru copii, ajuns la cea de-a IX-a ediție.
Concert caritabil de Crăciun în spijinul Spitalului de Copii Braşov
Partenerii acestui proiect sunt Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, Școala Gimnazială nr. 12, Colegiul de Științe “Grigore Antipa” și Colegiul de Științe ale Naturii ”Emil Racoviță” și gazdele – Biserica Romano-Catolică Sf. Apostoli Petru și Paul, str. Mureșenilor nr.19 Brașov, acolo unde se va desfășura evenimentul.
Coordonatorul muzical al acestui demers este prof. Steffen Schlandt, alături de profesorii Izabella Brașoveanu, Laura Greavu (Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea“), Annegret Feder (Școala Gimnazială nr.12), Gizella Benedek (Colegiul de Științe ”Grigore Antipa” și Colegiul de Științe ale Naturii ”Emil Racoviță”) și Gabriela Schlandt (Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov).
Acest concert caritabil a fost creat cu scopul de a-i apropia pe copii de muzică și, în același timp, de tradiții autentice, multiculturale și de emoția Crăciunului, pe care doresc să o transmită publicului, în timp ce aduc un mic aport comunității, prin sprijinul acordat altor copii.
Peste 150 de copii vor cânta colinde la Biserica Catolică Sfinţii Petru şi Pavel
Peste 150 de copii se reunesc în cadrul acestui concert caritabil pentru a cânta cântece de Crăciun, în opt limbi diferite.
Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 25 noiembrie de la Inspiratio Gift Studio, situat la adresa: Curtea Johannes Honterus nr. 8 sau online de pe booktes.com: https://booktes.com/bilet/ascultati-colindul-ingerilor-editia-a-ix-a
Prețul unui bilet este de 50 de lei pentru toate categoriile de vârstă.
Banii obținuți din bilete vor fi donați, ca în fiecare an, Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov.
