Joi, 15 iunie, de la ora 18:30, va avea loc la Biserica Fortificată Cincșor, din judetul Brasov, un recital al Variatiunilor Goldberg de Johann Sebastian Bach, în interpretarea artiștilor Daniel Rowland (vioară), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel) și Stian Carstensen (acordeon).
Concertul va fi urmat de un cocktail.
Biserica Fortificată din Cincșor datează din secolul al XIII-lea și a fost inițial o bazilică romanică, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În secolul al XV-lea se va transforma în biserică gotică și tot atunci va fi fortificată, cu patru turnuri, șanț de apă și drum de strajă. Altarul bisericii datează din 1868 și este decorat cu un tablou semnat de pictorul Carl Dörschlag. Amvonul este decorat în stil Empire, iar orga barocă, veche din 1805, este semnată de artistul Samuel Mätz.
Fosta școală și parohie evanghelică din Cincșor formează împreună cu Biserica Fortificată un ansamblu istoric tipic pentru fostele sate săsești din Transilvania. Scoala, construită în stil Art Nouveau, la începutul secolului trecut, și fosta casă parohială, datând din secolul XVI, au fost reabilitate si transformate în Casele de Oaspeti din Cincsor, un spațiu ce pune laolaltă tradiția și cultura și oferă posibilitatea de a explora zonele turistice înconjurătoare și stilul de viață local.