Eveniment

Compania aeriană HiSky va lansa din iunie zboruri charter din Braşov către insula Creta

Iulia Ghervan

Compania aeriană HiSky, fondată de Iulian Scorpan din Republica Moldova, va lansa din data de 9 iunie 2025 trei zboruri charter pe săptămână de pe aeroportul din Braşov către insula Creta, cu conexiuni pe ambele aeroporturi (Chania CHQ şi Heraklion HER), potrivit unui anunţ al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav.

Luna trecută, compania greacă Aegean Airlines a anunţat că va opera începând din data de 5 iunie 2025, în fiecare zi de joi, pe ruta Chania CHQ-Braşov GHV – Chania CHQ (insula Creta). Totodată, începând din 31 mai 2025 operatorul grec Sky Express va opera zboruri pe ruta Braşov GHV-Heraklion HER, în fiecare zi de sâmbătă, şi din 9 iunie 2025 pe ruta Rhodos RHO-Braşov-Rhodos. De asemenea, din 5 iunie 2025, în fiecare zi de joi, operatorul Flyone va opera pe ruta Antalya AYT-Braşov-Antalya AYT. Ruta Antalya AYT-Braşov-Antalya AYT va fi operată din 6 iunie şi de către compania aeriană Corendon Airlines, în fiecare zi de vineri.

Veştile sunt foarte bune, în condiţiile în care compania Fly Lili, controlată de omul de afaceri german Jürgen Andreas Faff, a anunţat anul trecut că va suspenda temporar zborurile operate din şi către Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, începând cu data de 10 ianuarie 2025, în contextul unui număr scăzut de pasageri şi al creşterii costurilor operaţionale.

Sursa: businessmagazin.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !