Comisia juridică a Camerei Deputaților a amânat, luni, din lipsă de cvorum dezbaterea cazului Ioan Adam, pentru care Direcția Națională Anticorupție a cerut încuviințarea arestării preventive în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.
La ședință au fost prezenți 12 deputați, cvorumul necesar fiind de 14 deputați.
Deputatul PNL Theodor Nicolescu, vicepreședintele comisiei, a afirmat că deputații PSD doresc să „tergiverseze acest caz”, precizează Agerpres.
„Ședința s-a amânat. Membrii PNL au fost cu toții prezenți la această dezbatere. Nu am avut cvorumul necesar. Chiar și regulamentul a fost încălcat. Noi am propus ca în două ore să avem o nouă ședință, dar propunerea nu a fost supusă votului, lucru care contravine regulamentului Camerei Deputaților. Sperăm totuși ca în cel mai scurt timp să venim să dăm un vot, pentru că deja este a doua amânare în acest dosar. Absenți au fost colegii de la PSD. Au fost prezenți doar trei deputați PSD”, a precizat Nicolescu.
El consideră că lipsa cvorumului nu are drept cauză „oboseala sau numărarea voturilor”, ci este vorba de „tergiversare”.
Deputatul Ioan Adam, prezent pentru audieri la lucrările comisiei, a refuzat să facă declarații presei, subliniind că se „supune procedurilor”.
Biroul permanent va stabili un nou termen pentru elaborarea raportului Comisiei juridice în cazul Adam.
O parte dintre membrii Comisiei juridice s-au reunit luni în condițiile în care, la începutul săptămânii trecute, Biroul permanent al Camerei a dat termen acestei comisii să finalizeze până luni raportul în cazul lui Ioan Adam.
Marți, 21 octombrie, Comisia juridică a amânat luarea unei decizii cu privire la cererea de încuviințare a arestării preventive pentru deputații Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam. În ziua în care a avut loc ședința comisiei, Hrebenciuc și-a dat demisia din funcția de deputat.