La comemorarea lui Titulescu vine „crema“ Ordinului Militar de Malta

La comemorarea lui Titulescu vine „crema“ Ordinului Militar de Malta

Eveniment de marcă pentru diplomaţia românească. Renumitul diplomat interbelic Nicolae Titulescu va fi comemorat vineri, de la ora 12.00, la Braşov, în curtea Bisericii Sfântul Nicolae, unde se află mormântul său.

La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai Ordinului Militar de Malta, Marele Priorat Român al Ordimului Militar de Malta, membri ai Asociaţiei Ambadasorilor din România şi oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe. Delegaţia este condusă de Alteţa Sa Louis Scerri Montaldo, Marele Maestru al Ordinului de Malta, alături de ES Marele Guvenrator pentru ţările slave şi balcanice şi Prior al României, dr. Adrian Secureanu.

Biografia lui Titulescu, via Wikipedia

Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, fost președinte al Ligii Națiunilor.

Născut la Craiova ca fiu al unui avocat, și-a petrecut copilăria la moșia tatălui său în Titulești, Olt. După terminarea liceului „Carol I” la Craiova în anul 1900 cu premiul de onoare, studiază dreptul la Paris obținându-și doctoratul cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.

În 1905 s-a întors în România ca profesor de drept la Universitatea din Iași, iar în 1907 se mută în București. În urma alegerilor din 1912, devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

În vara anului 1918, împreună cu alte personalități române (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) înființează la ParisComitetul Național Român, cu scopul de a propaga în opinia publică internațională dreptul poporului român la unitatea națională, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotențial al națiunii române.

În anii 1928 – 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori Ministru al Afacerilor Străine. În primul ministeriat la Externe (1927-1928) are o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema „optanților” maghiari, ridicată de Budapesta, precum că România ar fi discriminat la reforma agrară din 1921 pe marii proprietari (moșieri) maghiari transilvani. Diplomatul român a combătut reproșul guvernului maghiar, demonstrând clar corectitudinea efectuării reformei respective de către București.

Începând din anul 1921 a funcționat ca delegat permanent al României la „Liga Națiunilor” de la Geneva, fiind ales de două ori (1930 și 1931)Președinte al acestei organizații internaționale. În această calitate a militat, în contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelorstabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea incredere arătată liderilor bolșevici. Simpatia deschisă pentru acțiunile stângii politice europene, cu precădere în războiul civil din Spania, a fost, de asemenea, negativ văzută de clasa politică românească a vremii.

Titulescu și-a bazat întreaga activitatea pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a României. După instaurarea nazismului în Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene. Pe această linie politică, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, în numele guvernului României, convențiile:

  • împotriva agresorului și a depus eforturi remarcabile pentru încheierea în 1933 a Micii Înțelegeri;
  • pentru încheierea în 1934 a Înțelegerii Balcanice (pacte regionale în care vedea o pavăză împotriva agresiunii din partea statelor revizioniste);

În 1936, regele Carol al II-lea aliniindu-se presiunilor cercurilor de dreapta (pro-naziste) legionare dar și externe, îl îndepărtează din toate funcțiile oficiale și îl obligă sa se exileze, să-și părăsească țara. Stabilit la început în Elveția, apoi în Franța, Nicolae Titulescu a propagat chiar și în exil prin conferințe și articole de ziare ideea prezervării păcii, anticipând pericolul unui nou război.

Nicolae Titulescu moare la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data de 17 martie 1941.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov