Părintele Ioan Epaminond Boroș, cum îi spun jandarmii brașoveni, s-a născut în anul 1969, în localitatea Brețcu, din județul Covasna, la poalele munților Nemira, într-o familie cu doi copii, „din părinții Maria și Ioan, oameni cucernici, români cu frică de Dumenzeu”.
Poate nu întâmplător a fost botezat chiar în ziua de Paști. Ce spune despre munca lui ca preot și jandarm? „N-am spus-o eu, ci Confucius: «Fă ce îţi place și nu mai muncești toată viața»“.
Poreclit „preotul ninja”
De mic i-a plăcut sportul, motiv pentru care în 1986 a obținut locul I la campionatul național de biatlon, în Maramureș. A absolvit Liceul agroindustrial, secția veterinară, din Târgu Secuiesc, o promoție cu patru români și 140 de maghiari. „La mine în familie, de trei generații, bărbații au fost veterinari, iar femeile telefoniste, la oficiile poștale”.
După Liceu, a plecat la unitatea de rachete de la Tecuci, unde „mi-am servit” țara în conformitate cu prevederile Tratatului de la Varșovia. Adică, a fost în poligonul de trageri din Kazahstan, unde a activat opt luni. „Aici am depins și tehnicile de luptă corp la corp, iar în urma antenamentelor asidue și a concursurilor, am obținut rangul de maestru – centură neagră doi dani. Este drept, atunci eram mult mai tânăr”.
„De aici începe poveștea vieții mele“
„Creștin ortodox eram, sportiv eram, dar Dumnezeu a întins o mână spre mine și m-a chemat. Când eram în Kazahstan, am visat într-o noapte că mă găseam, în vis, în catedrala metropolitană din Sibiu, în noaptea de Înviere. La un moment dat, a coborât un călugăr de undeva din eter, m-a prins după cap și m-a tras în fața ușilor împărătești și mi-a spus: Locul tău este aici! Iar visul s-a repetetat încă două seri. După cele trei nopți, m-am dus la părintele Toma Sâmărtean, ardelean din Cluj, care m-a sfătuit: «Du-te, mă, și dă la Teologie». M-a sprijinit cu cărți, cu tot ce îmi trebuia pentru facultatea de Teologie. Am fost admis al doilea la Sibiu și am absolvit cu nota 10 la licență“, povesteșe colonelul preot Boroș.
În 1993 s-a căsătorit cu Mihaela (ofițer psiholog la Inspectoratul Județean de Jandarmi), cu care are o fată, Andrada. Tot în 1993, tot în ziua de Paști, când a fost botezat când era copil, a fost și hirotonisit, coincidență sau nu, tot în catedrala din Sibiu, așa cum a visat: „Prea multe conicidențe au fost ca să nu existe ceva divin în această lucrare a Domnului”.
A slujit în cea mai veche biserică din Țara Bârsei
„Mi-a fot hărăzit să-l slujesc pe Dumnezeu la parohie la Satu Nou (comuna Hălchiu – județul Brașov). Timp de 15 ani am păstorit comunitatea de aici. La Satu Nou nu mai fusese preot din 1940. Biserica de la Satu Nou este cea mai veche din Țara Bârsei, sfințită la 1608, cu hramul Sf. Dumitru. Este cea mai mică parohie din Protopopiatul Brașov. Am lucrat pământul, am crescut animale, așa cum am învățat de la bunicii mei, care au fost mari crescători de oi (la noi, la Covasna, se spune că dacă nu ai oi, ești nimeni)“, povestește Boroș începuturile ca preot.
CLICK pe poze pentru a se mări!
În numele Domnului, la Kosovo
În 2007, de Ziua Jandarmeriei, pe 3 aprilie, a fost numit preot militar în urma unui concurs desfășurat la Patriarhie, la Inspectoratul Județean de Jandarmi Brașov. „Am început activitatea de pastorație precum făcea odinioară Zamolxe cu Decebal sau Daniil Sihastru cu Ștefan cel Mare… Am încercat să las ceva în urma mea și am ridicat șase troițe în curtea IJJ și a subunităților dislocate. Pentru că troița este simbolul dăinuirii noastre pe pământ. Participăm la toate ceremonialurile militare și religioase, m-am implicat în activitățile religioase și în teatrul de operațiuni din Kosovo, unde am dus la închinare o icoană cu Sf. Apostul Andrei, ocrotitorul României. Iar de atunci Jandarmeria Română nu a mai avut acolo nici pierderi umane nici materiale“.
Care este rolul preotului în armată?
L-am întrebat pe colonelul Ion Epaminond Boroș de ce este nevoie de un slujitor al Domnului în unitățile militare. Răspunsul a venit imediat.
„Pornind de la versurile imnului național, «preoți cu crucea în frunte», Armatei Române, indiferent de armă, i s-a asigurat asistența religioasă atât pe timp de pace, cât și pe timp de război. Ce poate fi mai înălțător decât atunci când un jandarm, care este simbolul forței, vine să-și plece genunchiul la rugăciune sau primind sfintele taine în fața simbolului suprem al forței, care este Dumnezeu. Să nu uităm că și jandarmii au familii, au părinți, au copii, la care se gândesc în permanență, chiar dacă el, jandarmul român, asigură prin nesomnul său somnul românilor“, ne spune Boroș.
„Când Dumenzeu ne va cere numele să fim găsiţi la datorie!”
Un subiect care i-a adus amărăciune pe chip este imaginea negativă de care are parte Biserica Ortodoxă în ultima perioadă. Dar și pentru acest lucru are o explicație.
„Pornind de la cuvintele Mântuitorului «Dacă pe Mine M-au urât, vă vor urî și pe voi…», nu trebuie să facem altceva decât să nădăjduim într-o reașezare a lucrurilor în făgașul firesc al lor și să nu uităm că Biserica lui Dumnezeu nu va fi buriuită nici de porțile Iadului, darămite de unii oameni. Rostim în biserici, la fiecare sfântă liturghie: «Să ne rugăm pentru pacea lumii. Hristos este pacea, iar noi nu trebuie să cădem pradă dezn[dejdii. Hristos este și va fi în veci capul Bisericii și piatra cea din capul unghiului”.
El psune că Biserica Ortodoxă, ca instituție, nu dorește răul niciunui vrășmaș: „dorește doar ca acesta să revină la calea cea dreaptă și să dobândească și el Împărăția lui Dumnezeu. Tot ce îmi doresc este să spun fiecărui român să fie pregătit în permanenţă pentru a-şi apăra ţara, neamul şi valorile, aşa cum străbunii noştri au făcut-o de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, iar când Dumenzeu ne va cere numele să fim găsiţi la datorie”.