Primarul Brașovului, George Scripcaru, a prezentat, astăzi, într-o conferință de presă câteva dintre propunerile PUG ale Brașovului, din ultimii 4 ani. Multe dintre acestea susține edilul, nu au fost gândite.
„Zona din Stupini este propusă să fie trecută în extravilan, deși, acolo, strada Albinelor este, de zeci de ani, în intravilanul municipiului Brașov și sunt familii, cartiere întregi de oameni, care locuiesc acolo. Adică ni se spune să îi ducem, «să-i aruncăm» în extravilanul municipiului. Sunt lucruri care sunt aberante. Sunt lucruri într-o situație de neacceptat. Îți pui întrebarea dacă aceste soluții propuse sunt lucruri serioase sau sunt niște glume. Sunt lucruri la care te gândești dacă au fost analizate și propuse cu o logică, au fost gândite”, a spus George Scripcaru, primarul Brașovului.
„În Cartierul Stupini, toată zona este inundabilă, conform studiilor de fundamentare și, deși există multe construcții de locuințe în zonă, propunerea PUG nu prevede lucrări de protecție, ci preferă abandonarea cartierului.
În concluzie, din punct de vedere urbanistic, propunerile nu tratează dezvoltarea orașului, nu au coerență și nu țin cont de realitățile din teren sau de necesitățile orașului de a gestiona relația cu localitățile din Zona Metropolitană”, a mai spus primarul,
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!