Coliban deja cere finanțare pentru tramvai. Mai contează ce vor brașovenii?

Coliban deja cere finanțare pentru tramvai. Mai contează ce vor brașovenii?

După ce i-a cerut demisia lui Dan Barna ca lider al USR (amănunte AICI), primarul Allen Coliban a vorbit cu șeful său de partid (și coechipierul său de curling) despre introducerea tramvaiului la Brașov. Iar acest lucru îl face după ce există deja un val imens de nemulțumire pentru o astfel de intenție.

Iată ce a postat astăzi însuși Dan Barna pe pagina lui de Facebook: „Colegul meu Allen Coliban a fost întotdeauna preocupat de problemele de mediu. Acum, în calitate de primar al Brașovului, are ocazia să pună în practică toate lucrurile pentru care a militat neobosit atâția ani de zile.În discuția pe care am avut-o azi la Guvern, Allen mi-a detaliat proiectele la care lucrează zilele acestea. Printre ele – reintroducerea tramvaiului, construcția unei linii de tren urban și instalarea unei rețele de colectare selectivă a deșeurilor. Am căutat împreună soluții pentru ca măcar o parte dintre aceste proiecte să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Și vom reuși – PNRR are printre principalii piloni tranziția către o economie verde. Brașovul a fost întotdeauna un oraș frumos. Acum avem garanția că e și bine administrat”.

Deci, deja vorbim despre finanțarea unui tramvai la Brașov prin PNRR! Ce mai contează studiile, ce mai contează că brașovenii s-au exprimat public că sunt împotrivă pe unde au putut, mai puțin pe Instagram, unde Coliban s-a jucat de-a sondarea opiniei publice, dacă brașovenii ar vrea să se plimbe cu „un tramvai modern și silențios”. Personal, și eu m-aș plimba cu cămila prin Brașov, dar…

Dar de ce omite Allen Coliban să consulte brașovenii? Păi nu asta a promis, că deschide Primăria brașovenilor? Unde a deschis-o? Pe baza căror studii poate să angajeze discuții despre o potențială finanțare pentru un astfel de obiectiv? De ce spune dl. Coliban că e bine să avem un Studiu de Fezabilitate pentru această investiție? De ce nu spune nimic despre un studiu de oportunitate? Un studiu de impact?

Deja sunt întrebări care ridică uriașe semne de întrebare. Există o firmă pregătită să facă acel studiu? Există o firmă pregătită să livreze tramvaie? Nu știm, dar putem să ne întrebăm, pentru că lucrurile evoluează în mod cert departe de un context firesc.

Nici măcar în Consiliul Local Brașov nu s-a încercat abordarea unei discuții pe această temă.

https://newsbv.ro/2021/01/29/primarul-facebook-s-a-refugiat-pe-instagram-si-forteaza-introducerea-tramvaiului-in-brasov/

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate