Primarul Allen Coliban a anunțat că zona de agrement La Iepure va fi deschisă sâmbătă. Proiectul a fost lăsat „la cheie” de fostul primar George Scripcaru, fiind finanțat cu fonduri nerambursabile.
Ca și în alte cazuri, proiectul a fost întârziat. Din fericire, acesta nu a fost blocat, procedurile fiind înaintate. Dar, ca să aibă o justificare pentru tergiversare, Coliban a mințit că proiectul nu ar fi fost bun. Asta în condițiile în care acesta a fost avizat de autoritățile de management ale POR.
În fapt, soluția tehnica adoptata de către proiectantul contractat pe bani mulți de Coliban a făcut modificări de formă. A vizat modificarea studiului peisagistic aprobat inițial. Plantele specifice unei grădini urbane au fost înlocuite cu altele care sa fie mai ușor de întreținut și aclimatizate zonei montane. Traseul de biciclete a fost repozitionat pe o curba de nivel mai joasa astfel încât sa poată fi utilizata și de către persoane neexperimentate. Bugetul proiectului nu a fost modificat, iar dacă modificările tehnice erau esențiale, proiectul tehnic de execuție nu ar mai fi fost aprobat de către finanțator.
Reamintim că, în data de 14 aprilie 2020 Scripcaru a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ,,Realizarea unui spațiu multifuncțional de recreere și sport” în zona La Iepure. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea era de 8.864.327,32 lei, iar 98% din valoarea eligibilă o reprezintă finanțarea nerambursabilă.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!