Coliban a învins: 30 km/oră în Centrul Istoric și Șchei. Vor fi și radare, fără număr…

Coliban a învins: 30 km/oră în Centrul Istoric și Șchei. Vor fi și radare, fără număr…

Comisia de circulație a avizat favorabil propunerea primarului Allen Coliban de limitarea a vitezei de circulație a autovehiculelor la 30 Km/h, pe străzile din Centrul Vechi şi Șchei, începând de la Rectorat, str. N. Bălcescu, str. Castelului.

Asta după ce în urmă cu câteva săptămâni nu a avizat această solicitare. Dar, după cum știți, unde-i ordin, cu plăcere…

După avizarea planului privind semnalizarea și marcajele de către Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Brașov și instalarea semnelor de circulație necesare, această limitare va intra în vigoare.

Consiliera personală a edilului, Nicoleta C. Cîrjan, a precizat că „domnul primar a avut mai multe discuții cu reprezentanții Poliției Naționale. In prima etapă aceștia vor monitoriza circulația cu radare mobile, iar pe termen mediu pregătim un proiect de amplasare radare fixe (implementarea până la finalul anului următor, dar momentan nu este un termen asumat ferm de ambele părți), atat în centru și Șchei, precum și în alte zone ale municipiului”.

Decizia a fost luată fără consultarea populației printr-o dezbatere publică, fără studiu de oportunitate, de prefezabilitate sau fezabilitate. De asemenea, nu au fost consultate nici ONG-urile de mediu, pentru a vedea ce impact asupra calității aerului au motoarele mașinilor care vor circulata la ralanti.

Alte articole:   Alertă meteo: COD ROȘU de caniculă, în județul Brașov

Însă, dacă șoferii indisciplinați continuă să nu respecte decizia de limitare a vitezei, surse aproapiate edilului spun că acesta a amenințat că va organiza o dată la două săptămâni câte un Festival al Orașelor Verzi, pentru a le aminti încă o dată, brașovenilor, ce însemană să blochezi profesionist un oraș, proiecte manageriate de aceeași consilieră privată a primarului, C. Cîrjan.

Aviz amatorilor!

https://newsbv.ro/2021/10/08/ce-spun-specialistii-de-mediu-despre-restrictia-de-30-km-ora-in-centrul-vechi-al-brasovului/

Foto: Arhivă

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate