Eveniment

Colegiul Național „Unirea” Brașov – 129 de ani de existenţă. Liceul a inaugurat un laborator de ştiinţe, unic la nivelul județului (VIDEO)

Gabriela Bunghez

Colegiul Național „Unirea” Braşov împlinește 129 de ani de existență, un moment important pentru una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din municipiu.

Colegiul Național „Unirea” Brașov – 129 de ani de excelență în educație

Cu această ocazie, a fost inaugurat un nou laborator educațional, unic la nivelul județului Brașov, care include o seră didactică și echipamente moderne destinate cercetării și învățării.

Spațiul este destinat claselor de Științe ale Naturii și vine ca răspuns la nevoia de a adapta actul educațional la noile cerințe ale învățării aplicate.

Noul spațiu le oferă elevilor posibilitatea de a aprofunda, într-un mod practic și aplicat, noțiuni din domenii precum biologia, fizica, chimia și geografia.

Realizarea laboratorului a fost posibilă prin fonduri alocate de la bugetul local.

George Scripcaru: Ideea ar putea fi preluată şi de alte colegii din Braşov

La eveniment a participat și primarul George Scripcaru, care a fost alături de elevi și profesori, pentru a-și exprima aprecierea și respectul față de performanța, dedicarea și profesionalismul tuturor celor care fac parte din această comunitate educațională.

„Cred că este un lucru bun, care ar putea fi preluat și de alte colegii din Brașov, să fie un exemplu de bună practică și un început pentru alte unități de învățământ care dispun de spații mult mai permisive. Este un proiect care poate fi replicat și implementat, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, așa cum s-a întâmplat și aici”, a declarat edilul, potrivit Transilvania365.

Un moment emoționant al aniversării a fost prezența foștilor elevi ai liceului, deveniți vineri profesori  la Colegiul Naţional Unirea Braşov.

Video AICI.

Foto: Transilvania365.ro