Art Respect susține educația prin artă și apreciază eforturile tinerilor talentați de la Colegiul Național „Unirea”, în cadrul evenimentului ce marchează 123 de ani de la înființarea colegiului în Brașov.
Joi, 23 ianuarie, ora 13.00, la Centrul Cultural Reduta, Asociația culturală Art Respect va înmâna diplome de recunoaștere a meritelor implicării în activități artistice a elevilor și cadrelor didactice ale Colegiului Național Unirea Brașov, în cadrul spectacolului organizate cu ocazia împlinirii a 123 de ani de excelență în învățământul brașovean.
Prin această acțiune, Art Respect urmărește promovarea și motivarea tinerilor talentați cât șisusținerea evenimentelor culturale organizate de Colegiul Național „Unirea”, care de-a lungul timpului a contribuit la conservarea și valorificarea tradițiilor cultural-istorice locale și naționale.
Ziua colegiului va fi sărbătorită cu fast printr-un spectacol de teatru, muzică și dans organizat de peste 100 de elevi ai colegiului, iar printre invitații speciali se află Orchestra Liceului de Muzică care va oferi un recital de excepție împreună cu Corul Colegiului Național „Unirea”.
Intrarea la spectacol este gratuită, iar gazdele evenimentului sunt nerăbdătoare să sărbătorească împreună cu publicul brașovean și alături de generațiile care au absolvit această școală cu tradiție în învățământul local.
Asociația culturală Art Respect apreciază eforturile promovării elevilor talentați ce oferă cu dragoste și talent din tainele și emoțiile actului artistic.