Eveniment

Codul Rutier 2022. Legea privind conducerea auto defensivă a fost promulgată

Gabriela Bunghez

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ, iniţiat de deputaţii social-democraţi Mircea Drăghici şi Alfred Simonis, introduce de cursuri de conducere defensivă pentru şoferi.

Noua lege prevede, în principal, noi reguli pentru cei care vor să obţină permisul de conducere.

Legea are ca obiect de reglementare completarea OUG nr.195/2002, în sensul instituirii obligaţiei anumitor categorii de conducători de autovehicule de a urma un curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru prevenirea accidentelor rutiere (conducere defensivă), precum şi al stabilirii unor facilităţi fiscale pentru stimularea efectuării respectivelor cursuri de către toate categoriile de conducători de autovehicule, conform Agerpres.ro.

Conducerea auto defensivă este definită ca fiind ”pregătire specială a conducătorilor auto în vederea prevenirii accidentelor rutiere”.

”Conducătorii auto pot urma un curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă. Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto în domeniul conducerii auto defensive, normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto în domeniul conducerii auto defensive, precum şi procedura de examinare şi formare în domeniul conducerii auto defensive se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi 2 infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, evidenţa conducătorilor de vehicule care au urmat cursuri în domeniul conducerii defensive se ţine de către Poliţia Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care evaluează anual eficienţa acestor cursuri raportat la gradul de implicare al absolvenţilor în accidente de circulaţie. Procedura de ţinere a evidenţei şi de evaluare a eficienţei se stabilesc prin ordin al Ministerului Afacerilor Interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, prevede legea promulgată.

Proiectul prevede ca cele două cursuri să fie introduse în cadrul pregătirii teoretice și practice pe care o fac persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere în următoarele situații:

  • obținerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;
  • beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârșirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenționale;
  • dispunerea sancțiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta contravențională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
  • obținerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

Aceste cursuri pot fi urmate și de ceilalți șoferi.

Facilităţi fiscale şi deduceri pentru cei care fac cursuri de conducere defensivă

Legea prevede şi facilităţi fiscale şi deduceri pentru cei care fac cursuri de conducere defensivă.

Conform legii, conducătorii auto beneficiază de deducerea din impozitul pe venit a cheltuielilor efectuate pentru absolvirea unui curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă, în situaţia în care aceste cheltuieli au fost suportate din surse proprii, iar în situaţia în care aceste cheltuieli sunt suportate de către angajator, acesta beneficiază, prin excepţie de la prevederile Codului Fiscal, de deducerea din impozitul pe profit/venit a cheltuielilor respective.

„Cheltuielile efectuate pentru absolvirea unui curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă de către conducătorii de vehicule cu vârsta cuprinsă între 18-26 ani care se află în continuarea studiilor şi nu realizează venit sunt deduse din impozitul pe venitul realizat de către persoanele prevăzute la art. 499 din Codul civil„, mai arată legea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!