Meteorologii au emis mai multe avertizări cod portocaliu și galben de caniculă pentru luni și marți și de ploi și vijelii pentru ziua de luni.
Temperaturile vor ajunge în unele zone la 38 de grade Celsius.
Luni și marți va fi în vigoare un cod galben de căldură și disconfort termic ridicat.
În intervalul menționat valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.
Totodată, luni, până la ora 21 vor fi în vigoare un cod galben și unul portocaliu de averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină.
Codul galben vizează zonele de munte, în vestul și nordul Munteniei, în Transilvania și sudul Banatului, unde vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.
Sursa: digi24.ro