„Cobor între stejari”, un festival de trăit în minivacanța dintre 1 iunie și Rusalii.
Festivalul „Cobor între stejari” se desfăşoară pe 3 şi 4 iunie, la Ferma de Biodiversitate Cobor din satul transilvănean Cobor, în judeţul Braşov, anunță Fundaţia Conservation Carpathia, organizatorul evenimentului.
Aflat la prima ediţie, „Cobor între stejari” este un festival organizat de Fundaţia Conservation Carpathia, cu sprijinul OAK Foundation, şi îşi propune să pună în valoare pajiştile cu stejari seculari din jurul satului Cobor, şi să prezinte eforturile de refacere a acestora.
„„Cobor între stejari” este locul de întâlnire între vechi și nou, între stejarii care s-au păstrat în zonă de sute de ani, dar și tinerii stejari care prind rădăcini aici, într-un proiect de reconstrucție ecologică demarat de Fundația Conservation Carpathia în anul 2019. Peste 550 puieți de gorun (Quercus petraea) și-au găsit locul aici, alți 150 urmând să mai fie plantați în primăvara acestui an. Satul Cobor, unul dintre cele mai vechi sate transilvănene, este situat la mijlocul acestor pășuni de stejar unice în Europa, aflate pe o rază de 20 km.
Festivalul este o invitație de a descoperi aceste valori naturale prin drumeții în zonele cu stejari seculari, tururi prin vechiul sat transilvănean, tururi la Ferma de Biodiversitate Cobor și la pajiștile unde prind rădăcini noii puieți de stejari”, transmite organizatorul evenimentului.
Evenimentul cuprinde tururi ghidate şi drumeţii, poveşti despre stejari, dar şi concerte sau momente artistice. La Ferma de Biodiversitate Cobor, în curtea caselor de oaspeți vor cânta Mădălina Pavăl & Orchestră, Simion Bogdan Mihai şi Lăutarii de Mătase, Radu Croitoru, cunoscut şi ca VlogOncello, 4Tune Quartet.
Cei care vor să-i surprindă pe cei de acasă pot trimite cărţi poştale din cadrul festivalului, printr-un parteneriat cu Poşta Română. Mai mult decât atât, în cadrul festivalului va mai putea fi admirată o expoziţie de imagini cu natura fascinantă a Munţilor Făgăraş şi vor fi gustate produse locale.
Cobori între stejari și pedalezi la Carpathia Bike Tour
Festivalul integrează şi „Carpathia Bike Tour”, ediţia a doua, eveniment destinat pasionaţilor de ciclism.
Pe 3 iunie, în cadrul festivalului, se va desfășura și ediția a doua a Carpathia Bike Tour, eveniment dedicat pasionaților de ciclism. Carpathia Bike Tour invită de această dată cicliștii pe drumuri umbroase de pădure, pe dealuri și șosele fără prea mult trafic.
Și de data aceasta tura pornește de la Cetatea Rupea, iar traseul de 60 de km merge spre Homorod, Ungra și Crihalma. Ajunge la Ferma de Biodiversitate Cobor pentru brunch, vizita satului și a fermei și continuă spre Jibert, Dacia pentru a ajunge din nou la Cetatea Rupea.
Program și recomandări pentru tura de bicicletă AICI.
Costul biletului este 50 de lei și se poate achiziționa pe pe iabilet.ro.
Program „Cobor Între stejari”
Sâmbătă, 3 iunie
- 10:00 Start Carpathia Bike Tour, plecare pluton cicliști de la Cetatea Rupea
- 10:00 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
- 11:00 Tur ghidat la stejarii seculari din Ticuș – drumeție de aproximativ 4 ore (tur cu înscriere prealabilă AICI.
- 12:00 Turul Fermei de biodiversitate Cobor și drumeție la puieții de stejar plantați în primăvară
- 16:30 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
- 17:30 Final Carpathia Bike Tour, Cetatea Rupea
- 18:30 Concert 4Tune Quartet
- 19:00 Concert Mădălina Pavăl și Orchestra
Copiii vor beneficia de ateliere și activități despre natură și biodiversitate
Duminică, 4 iunie
- 10:00 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
- 11:00 Tur ghidat la stejarii seculari din Ticuș – drumeție de aproximativ 4 ore (tur cu înscriere prealabilă AICI
- 12:00 Turul Fermei de biodiversitate Cobor și drumeție la puieții de stejar plantați în primăvară
- 16:30 Turul satulului transilvănean Cobor și vizită la Biserica Reformată
- 19:00 Concert Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase.
„Cobor între stejari” este locul de întâlnire dintre vechi și nou, între stejarii care s-au păstrat în zonă de sute de ani, dar și tinerii stejari care prind rădăcini aici, într-un proiect de reconstrucție ecologică demarat de Fundația Conservation Carpathia în anul 2019.
Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.
Mai multe detalii despre eveniment AICI.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI