
Propus de ani buni de autorităţile din Brașov și Prahova, pentru a lega cele două județe şi a crea o alternativă la DN1, proiectul pentru drumul Câmpina-Valea Doftanei-Săcele a fost preluat de autorităţile centrale, care, pentru prima oară după foarte multă vreme, au început să şi facă ceva.
Compania Naţională de Investiţii (CNI) își trimite joi, la Brașov un reprezentant pentru a semna contractul care vizează reabilitarea drumului de pe Valea Doftanei, a anunțat Adrian Veştea, președintele Consiliului Județean Brașov, potrivit monitorulexpres.ro.
Contractul este semnat după ce plenul CJ Brașov a aprobat, încă din aprilie, o hotărâre prin care predă către CNI partea de drum aflată pe teritoriul Brașovului.
Este vorba despre amplasamentul drumului judeţean DJ102I Săcele – Brădet – Câmpina, pe care se va amenaja viitorul drum de legătură cu judeţul Prahova. Drumul a fost predat în folosință gratuită către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții.
Acest drum este menit să devină o alternativă pentru drumul naţional DN1 de pe Valea Prahovei şi pentru DN1A (Cheia), care se transformă în fiecare weekend în artere aglomerate.
Drumul, care va reduce blocajele rutiere de pe DN1, va fi modernizat cu bani de la bugetul de stat, printr-un proiect despre care preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, spune că ar putea fi gata în doi ani.
Lungimea totală a drumului este de aproximativ 24 de kilometri. Pe teritoriul judeţului Braşov, DJ102I are 13,6 kilometri şi în prezent se prezintă sub forma unui drum pietruit.
Expertizele realizate arată că pe un sector de aproape trei kilometri, drumul nu are deloc suprastructură, ci doar un pietriş sau bolovăniş de maxim 30 de centrimetri. Drumul nu are nici sistem de captare a apelor şi, în plus, este traversat de mai multe izvoare şi pâraie de versant.
Restul de 11 kilometri are o suprastructură rudimentară şi foarte degradată. Decizia de a transmite drumul către CN vine ca o concretizare a demersurilor administraţiei braşovene pentru realizarea unei căi rutiere alternative la Drumul Naţional 1 prin modernizarea drumului Câmpina – Valea Doftanei – Săcele.
Potrivit reprezentanţilor CNI, drumul va fi reabilitat şi modernizat, urmând să aibă două benzi de circulaţie şi o lăţime de opt metri. În cadrul proiectului vor fi refăcute toate podurile şi podeţele de pe traseu.
Pe 19 mai, Compania Națională de Investiții a încheiat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate la drumul Câmpina – Valea Doftanei – Săcele, care va fi o alternativă la DN1 și DN1A.
La finalul lunii iunie, Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a anunțat că drumul Săcele – Valea Doftanei – Câmpina se va realiza anul viitor.
Foto: monitorulexpres.ro