Șoferii din România ar putea să aibă acces în scurt timp la un serviciu public prin care să raporteze locuri de pe autostrăzi sau drumuri unde sunt probleme, precum gropi, marcaje lipsă, parapete stricate, lucrări, obstacole sau pericole relatează Hotnews.ro.
Viitorul serviciu de raportare, care va fi disponibil oricărui șofer, va fi dezvoltat de CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) prin CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) și ar putea fi extins și la drumuri județene și locale prin încheierea unor parteneriate cu autoritățile locale.
Mai exact, o sesizare de la un șofer aflat pe un drum județean va fi redirecționată către administratorul de drum potrivit, CJ sau primărie, notează sursa citată.
Potrivit unui act normativ, autoritățile de la drumuri vor pune bazele unui „sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor” prin care să colecteze raportări privind problemele și obstacolele întâmpinate.
Ordonanța Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră, publicată în Monitorul Oficial din 28 ianuarie prevede că „administratorul punctului național de acces (…) realizează un sistem național pentru raportarea voluntară, accesibil online tuturor utilizatorilor drumurilor, pentru a facilita colectarea detaliilor privind evenimentele transmise de utilizatorii drumurilor și de vehicule și a oricăror altor informații legate de siguranță care sunt percepute de cel care informează ca fiind un pericol real sau potențial pentru siguranța infrastructurii rutiere.”
Compania de Drumuri prin CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) este cea care operează Punctul National de Acces, un sistem de raportare al problemelor de pe drumuri. Serviciul însă este mai degrabă unul cu acces restrâns, disponibil pentru înregistrare doar companiilor (precum cele de transport) sau autorităților locale.
Într-un răspuns oficial transmis la solicitarea HotNews.ro, CNAIR anunță că vede noul „sistem național pentru raportarea voluntară” mai degrabă ca o „nouă aplicație ce trebuie dezvoltată”.
Ce fel de probleme de drumuri pot fi raportate
Printre problemele ce ar putea fi raportate ar fi carosabil deteriorat, marcaje sau semnale lipsă, drumuri cu acces îngreunat din cauza condițiilor meteo, zone de accident nesecurizate, zone cu vizibilitate reduse, vehicule pe contrasens, blocaje sau obstacole, precum și zonele cu lucrări rutiere de scurtă durată.
Momentan planul e ca viitorul serviciu de raportare disponibil oricărui șofer de care se va ocupa CNAIR prin CESTRIN să fie destinat rețelei de autostrăzi și drumuri naționale (peste 17.000 de km), însă el ar putea fi extins și la drumuri județene și locale prin încheierea unor parteneriate cu autoritățile locale astfel încât o sesizare de la un șofer aflat pe un drum județean să fie redirecționată automat către administratorul de drum potrivit, CJ sau primărie.
Ionuț Ciurea, președintele executiv al Asociației Pro Infrastructura, a declarat pentru Hotnews.ro că „Ideea e bună, dar contează mult cum va fi pusă în practică”, pentru că „riscul de a mai sifona niște bani este mare pe un astfel de proiect”.
Sursa: Hotnews.ro
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!