Eveniment

CNA a decis scoaterea de pe internet a înregistrărilor de la conferința medicilor antivacciniști din Brașov

Gabriela Bunghez

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis, în ședința de marți (9 septembrie), scoaterea de pe rețelele de socializare (Facebook și YouTube) a înregistrărilor de la conferința medicilor antivacciniști, care s-a desfăşurat  sâmbătă, 6 septembrie, în Brașov.

CNA a cerut  Facebook și Youtube să șteargă înregistrările de la conferința medicilor antivacciniști din Brașov

CNA a transmis că a adoptat un ordin pentru a acționa „împotriva” conținutului video publicat pe rețelele sociale de la această conferință, ca urmare a sesizărilor primite din partea Colegiului Medicilor din România.

Consiliul a constatat că sunt transmise informații false.

„Întrunit în ședința publică din data de 09.09.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite și a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe canalul YouTube „SA VORBIM DESPRE TINE”, precum și pe pagina de Facebook cu aceeași denumire.

CNA: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor

Materialul cu titlul „COVID-19 & convergența bio-digitală – Retrospectivă, Actualități, Perspective – Deviză: VIITORUL COPIILOR ESTE O PRIORITATE!” prezintă conferința care a avut loc la Brașov, pe 6 septembrie 2025, având ca subiect pandemia de COVID 19 și vaccinarea împotriva Covid.

Materialul postat pe Facebook are un conținut identic cu cel difuzat pe platforma YouTube, fiind disponibil în secțiunea dedicată transmisiunilor „Live”. Consiliul a constatat încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului 504 / 2002, conform cărora

„Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor”„, a transmis CNA.

Ministerul Sănătății şi Colegiul Medicilor din România, anchetă după conferinţa controversată de la Braşov

Colegiul Medicilor din România a calificat manifestarea medicală drept o „conferință pseudo-științifică”.

În acelaşi context, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunţat că va sesiza Parchetul General și a trimis Corpul de control la mai multe spitale.

Totodată, ministrul Sănătăţii a declarat luni că, împreună cu Colegiul Medicilor și Corpul de Control al ministerului, va fi declanșată o anchetă privind o conferință desfășurată la Brașov, unde au fost promovate informații medicale false.

Conferința medicilor antivaccinişti ministrul sanatatii

Ministrul Sănătăţii, după conferinţa de la Braşov a medicilor antivaccinişti: „Avem cea mai mare rată de copii care mor de rujeolă din Europa”