Sport

Înaintea Paștelui, clubul de fotbal Ivăncescu a recrutat 5 antrenori și peste 80 de copii din municipiul Brașov

Sport Brasov

Clubul sportiv Ivăncescu devine tot mai activ și mai dinamic pe piața înscrierilor la copii și juniori, precum și a recrutărilor de personal calificat, mai precis de antrenori și descoperitori de talente, din municipiul Braşov.

Drept dovadă, înaintea sfintelor sărbători pascale, după înrolarea lui Ioan Handrea, Alex Mitroi, Andrei Lenghen și Raul Toader, a venit rândul lui Ionuț Mitroi să accepte oferta grupării ce poartă numele fotbalistului de poveste al Brașovului, Mihai Ivăncescu. Unii cu experiența, alții cu tinerețea și pofta de dezvoltare – însă cu toții la muncă, uniți ca și colectiv în aceeași direcție.

„Ne bucurăm să îi avem alături pe Ionuț și echipa sa. Obiectivul nostru rămâne creșterea și formarea tinerilor fotbaliști într-un mediu profesionist”, transmite președintele clubului și antrenorul Dragoş Ivăncescu.

„Peste 80 de copii talentați, născuți în anii 2016, 2017, 2018, 2019 și 2020 vor continua să se dezvolte la școala noastră de fotbal, alături de copiii din 2010-2011, pe care îi aveam deja în activitate la noi”, mai comunică același oficial.

Responsabilități și motivație în plus pentru Ionuț Mitroi, la Clubul Ivăncescu

Pe lângă munca de antrenor, Ionuț Mitroi a devenit membru asociat și clubului, fiind învestit atât în în funcția de vicepreședinte, cât și postul de coordonator al centrului de copii și juniori.

„Adevărata creștere, evoluție, vine atunci când suntem puși față în față cu dificultățile și cu provocările. Cât timp suntem dispuși să învățăm din fiecare pas greșit, vom continua să evoluăm.

Maturitatea și succesul nu vin imediat, dar sunt aproape atunci când avem încredere în procesul de învățare, indiferent de obstacole”, explică noul de șef de centru de la Asociația Clubul Sportiv (ACS) Ivăncescu.

Evenimentele organizate în 2025 de gruparea în albastru și alb sunt: Cupa „Mihai Ivăncescu”, în 14-29 iunie, în colaborare cu Primăria Brașov și Consiliul Local și „Ivăncescu Indoor Cup”, la sfârșitul anului.