Clădirile cu risc seismic I și II vor fi consolidate cu bani de la stat   

Clădirile cu risc seismic I și II vor fi consolidate cu bani de la stat   

Reabilitarea clădirilor cu risc seismic I și II se va face cu bani de la Guvern, spune ministrul Dezvoltării, Cseke Attila

Guvernul a adoptat, miercuri, un act normativ care prevede măsuri mai eficiente privind consolidarea seismică a clădirilor. Inclusiv a clădirilor publice, cu finanțare nerambursabilă și integrală, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, relatează Mediafax.

„România este printre primele țări din Europa și printre primele zece la nivel mondial. În ceea ce privește expunerea la cutremur. Avem peste 2.000 de clădiri în București. Și alte cel puțin 400 în țară care necesită consolidare seismică. Acesta este motivul pentru care am creat astăzi cadrul legislativ necesar unei măsuri rapide în acest sens”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. 

Conform actului normativ adoptat, vor putea fi reabilitate clădirile cu risc seismic I și II. Finanțarea va fi asigurată integral de Guvern. 

Alte articole:   România a depășit Italia în producția auto în 2024: O conjunctură favorabilă sau un semnal pe termen lung?

Cseke Attila: Programul este unul multianual

Ministrul Cseke Attila a mai spus că, pentru a asigura rezultate, programul va fi unul multianual.

„Consolidarea clădirilor cu risc seismic este un interes public. Avem nevoie de rezultate în acest domeniu, iar legislația în vigoare s-a dovedit a fi ineficientă. Prin faptul că procesele au fost sistate și reluate în fiecare an. Am propus un program multianual pentru a ne asigura că vom avea un progres în acest sens”, a conchis Cseke Attila. 

Potrivit ministrului, este un pas important, având în vedere faptul că, în ultimele decenii au fost reabilitate doar câteva zeci de clădiri. 

Suma alocată prin PNRR permite consolidarea seismică și, în același timp, reabilitarea energetică a acestor clădiri, iar fondurile au fost accesate integral în prima zi de lansare a apelurilor de proiecte. 350 de imobile pot fi reabilitate din cele 217 milioane de euro alocate, prin PNRR, de Ministerul Dezvoltării. 

Alte articole:   Ilie Bolojan critică managementul ineficient din companiile de stat: salarii și prime nejustificate în instituții cu pierderi

În premieră, vor fi incluse și clădirile publice, cum ar fi spitalele, școlile din clădiri multietajate sau clădirile monument istoric.

Actul normativ adoptat este o reformă asumată de România în Planul Național de Redresare și Reziliență și prevede reglementări pe baza cărora vor fi reabilitate clădirile cu risc seismic, cu finanțare nerambursabilă și în procent de 100%, asigurată de Ministerul Dezvoltării, din bugetul național și din PNRR. 

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov