Două măsuri importante prin sunt protejați salariații și pensionarii, au intrat în vigoare din 1 iulie, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Nicolae Ciucă anunţă că de vineri intră în vigoare încă două măsuri importante prin care sunt protejaţi românii afectaţi de creşterile de preţuri: valoarea tichetelor de masă va creşte la 30 de lei, iar pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei.
”De astăzi, intră în vigoare încă două măsuri importante din pachetul „Sprijin pentru România”, prin care protejăm românii afectaţi de creşterile de preţuri: 1) Valoarea tichetelor de masă va creşte cu 50%, de la 20 la 30 de lei. 2) Pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei vor primi un ajutor de 700 de lei (după cel acordat în ianuarie celor cu pensii sub 1.600 de lei)”, anunţă premierul Nicolae Ciucă într-o postare pe Facebook.
Conform lui Ciucă, Guvernul continuă să implementeze măsuri de sprijin pentru oameni în această perioadă, relatează News.ro.
”Misiunea noastră este să trecem cu bine ţara prin crizele multiple care ne afectează şi să demarăm reformele masive asumate prin PNRR”, conchide premierul.
Amintim că, valoarea tichetelor de masă a crescut de la 20 de lei la 30 de lei, de la 1 iulie.
Guvernul a aprobatun sprijin finaniciar de 700 de lei. Ajutorul financiar va fi acordat pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei. Banii urmează să ajungă la pensionari în luna iulie, odată cu pensia.
Peste 3 milioane de pensionari vor beneficia de acest ajutor financiar.
Sprijinul financiar acordat pensionarilor face parte din noul pachet de măsuri sociale şi economice de ”Sprijin pentru România”.
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI