Cîțu: Anul trecut a fost cel mai bun an economic din istoria României

Cîțu: Anul trecut a fost cel mai bun an economic din istoria României

Florin Cîțu, liderul PNL, a declarat că 2021 a fost cel mai bun an, din punct de vedere economic, din istoria României, susţinând că acest lucru este confirmat de specialişti, și a precizat că singurul său regret este acela că nu a reușit să ducă la capăt reformele propuse.

Anul trecut a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria România, iar o parte din români au beneficiat de succesul creșterii economice, a declarat sâmbătă președintele PNL Florin Cîțu, care a precizat că „atunci când vom termina reformele, succesul se va vedea în buzunarele tuturor”, relatează economedia.ro.

„Am administrat economia în 2020 şi în 2021 şi a ieşit bine. Te pregăteşti pentru ce este mai rău şi, dacă iei măsuri bune, rezultatele vor fi confirmate. Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criza globală. Am un singur regret, că nu am reuşit să am timpul să duc până la final reformele propuse pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi văzut şi în buzunarele românilor. Continuăm. În momentul în care vom termina reformele succesul economic al creşterii economici se va vedea şi în buzunarele tuturor românilor”, a declarat Florin Cîţu.

Acesta a precizat că PIB al României a scăzut în 2020 cu 3,7%, mai puţin decât media OCDE, de 4,7.

„Aceste măsuri liberale sunt luate pentru a-i ajuta pe toţi românii. Nu vă spun doar eu că a fost un an de succes al României, vreau să citez din domnul Mathias Cormann, secretarul general al OCDE, care spunea ieri că, la fel ca majoritatea ţărilor din lume, pandemia a lovit puternic România în ceea ce priveşte economia. În 2020 PIB-ul României a scăzut cu 3,7%, mai puţin decât media OCDE, de 4,7”, a afirmat preşedintele PNL.

El a afirmat că România a depășit nivelul de dinaintea crizei în al doilea trimestru al anului 2021.

„Cea mai rapidă crevenire economică, în doar doi ani am depășit criza”, a spus el.

Cîțu a mai precizat că toate aceste măsuri au dus anul trecut la schimbarea perspectivei pentru România a agențiilor de rating, de la negativ la stabil, relatează aceeași sursă.

„Nu am mai avut un update pozitiv al unei agenții de rating de peste un deceniu”, a spus el.

El a vorbit despre ajustarea deficitului bugetar cu mult peste aşteptări, la 6,7% din PIB. Cîţu a arătat şi că pentru prima oară România s-a împrumutat la dobânzi negative, menţionând şi digitalizarea ANAF şi e-facturare.

Alte articole:   Strategii de perfecționare a unei culturi organizaționale sănătoase în compania ta

În trimestrul IV economia a început să dea semne de încetinire. E normal ritmul să încetinească. Ritmul încetineşte atât timp cât nu vii cu măsuri care să stimuleze. (…) Noi am reuşit să menţinem un ritm de creştere economică peste aşteptări pentru că am investit mai mult decât s-a investit în trecut”, a spus Cîţu, context în care a amintit de PNRR şi programul <<Anghel Saligny>>”, potrivit Agerpres.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate